Live

Armata chineză a desfăşurat un exerciţiu militar în apropiere de Taiwan, ca „avertisment serios” pentru Statele Unite

Data actualizării: Data publicării:
Exercițiu militar chinez. Foto: Profimedia

Armata chineză a anunţat miercuri că a desfăşurat recent un exerciţiu militar în apropiere de Taiwan, ca „avertisment serios” la adresa interacţiunilor dintre SUA şi insulă, relatează media de stat chineze.

Anunţul vine după ce luni, aflat în vizită în Japonia, preşedintele american Joe Biden a părut să se demarce de anii de „ambiguitate strategică”, afirmând că SUA va apăra militar Taiwanul dacă China va invada insula.

Taiwanul, care are o populaţie de 23 de milioane de locuitori, este considerat de China o provincie rebelă destinată să revină într-o zi sub controlul său, cu forţa dacă va fi nevoie. SUA, care au stabilit relaţii diplomatice cu Beijingul în 1979, au menţinut relaţii şi cu Taipei şi rămân cel mai important sprijin militar al său.

Joe Biden a răspuns afirmativ luni la o întrebare despre posibilitatea ca SUA să „apere militar Taiwanul”, dacă Beijingul ar invada insula autonomă. „Acesta este angajamentul pe care l-am luat”, a adăugat preşedintele american. „Am fost de acord cu politica unei Chine unice, am semnat-o (...) dar ideea că (Taiwan) poate fi luat cu forţa pur şi simplu nu este potrivită”.

Întrebat câteva ore mai târziu în timpul unei conferinţe de presă la Pentagon despre semnificaţia declaraţiilor preşedintelui american, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a asigurat că nu s-a schimbat nimic.

„Aşa cum a spus preşedintele, politica noastră privind o singură Chină nu s-a schimbat”, a spus şeful Pentagonului. „El a reiterat această politică şi angajamentul nostru pentru pace şi stabilitate în strâmtoarea Taiwan”.

O lege obligă SUA să ajute insula să se apere în cazul unui conflict, dar SUA au aplicat de zeci de ani politica aşa-numitei „ambiguităţi strategice”, abţinându-se să precizeze clar ce circumstanţe le-ar determina să intervină militar pentru a apăra insula.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va ţine joi un discurs foarte aşteptat despre China, a anunţat marţi Departamentul de Stat.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Ursula von der Leyen a anunțat ce-i va cere președintelui chinez Xi Jiping

Dictatorul chinez, Xi Jinping, a fost primit la Paris de un protest al tibetanilor: „Ți-a trecut timpul, nu totalitarismului chinezesc”

Xi Jinping a ajuns duminică la Paris. Președintele chinez a revenit în Europa pentru prima dată din 2019

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident

Partenerii noștri