Live

Biden pune capăt stării de urgenţă legată de pandemia Covid-19 în SUA

Data publicării:
SUA au plătit oficial cel mai grav tribut pandemiei, cu peste un milion de morţi. Foto: Getty Images

Preşedintele american Joe Biden a ridicat oficial, luni, starea de urgenţă naţională legată de COVID-19, instituită de trei ani în ţara care a plătit oficial cel mai grav tribut pandemiei, cu peste un milion de morţi.

Casa Albă a indicat într-un comunicat că preşedintele a ratificat o lege adoptată de Congres "care pune capăt stării de urgenţă naţionale legată de pandemia de COVID-19".

Fondurile considerabile alocate începând cu 2020 pentru a oferi teste COVID-19, vaccinuri gratuite şi alte măsuri de urgenţă nu vor mai fi disponibile.

Starea de urgenţă sanitară, care este distinctă, urmează să expire pe 11 mai, notează AFP, potrivit Agerpres.

Sfârşitul acestuia ar urma să fie însoţită de expirarea unei măsuri instituite în 2020 sub administraţia Trump, care permite expulzarea fără întârziere a migranţilor fără viză, chiar şi a potenţialilor solicitanţi de azil.

Executivul american a spus că doreşte să ridice această măsură cunoscută sub numele de "Titlul 42" şi să o înlocuiască cu un alt mecanism legal pentru a ţine sub control fluxul de migranţi.

Un înalt responsabil al Casei Albe a declarat pentru AFP că utilizarea acestei măsuri "ar trebui să înceteze pe 11 mai".

Dacă guvernul SUA întoarce public pagina legată de pandemia de COVID-19, spune deja că lucrează la următoarea generaţie de vaccinuri şi alte măsuri pentru a combate orice variante viitoare ale virusului.

"Proiectul NextGen va accelera şi eficientiza dezvoltarea rapidă a următoarei generaţii de vaccinuri şi tratamente prin parteneriate public-privat", a declarat pentru AFP un înalt responsabil guvernamental.

Fonduri în valoare de cel puţin cinci miliarde de dolari sunt disponibile pentru a "promova progresele ştiinţifice" şi "a păstra avansul faţă de virusul cu evoluţie rapidă la originea COVID-19", a adăugat el.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

La doar 17 ani, o fată și-a luat doctoratul în medicină

Campanie electorală plină de jigniri în SUA. Biden și Trump se insultă reciproc: „Un ratat dezechilibrat” / „Un nemernic fără margini”

Zelenski: "Partenerii noștri se tem că Rusia va pierde acest război". Cum a argumentat liderul de la Kiev această declarație

Imagini ca după război în Noua Caledonie. Tancuri pe străzi, 600 de soldați au fost trimiși să deblocheze drumul spre aeroport

Partenerii noștri