Live

Ca să-și ajute fiul să evadeze, o femeie a închiriat o locuință în apropierea închisorii și a început să sape un tunel

Data actualizării: Data publicării:

O femeie de 51 de ani a închiriat o casă în apropierea închisorii unde se afla fiul său, condamnat pentru crimă, și a început să sape un tunel de 10 metri pentru a-l ajuta să evadeze. Însă planurile i-au fost zădărnicite.

Gata să facă orice pentru a-și vedea fiul din nou în libertate, o femeie de 51 de ani din Ucraina s-a gândit să închirieze o casă situată în apropierea închisorii unde era deținut fiul său, condamnat pe viață pentru crimă. Apoi, a făcut rost de scule, lopeți și târnăcoape. Voia să sape un tunel pe sub zidurile închisorii. 

S-a întâmplat în regiunea Zaporijia, din estul Ucrainei.

În fiecare seară, discret, femeia a început să sape la circa trei metri adâncime și să scoată pământul. Avea un fel de roabă cu care îl căra.

În timpul zilei, mama stătea la domiciliu, pentru a nu atrage atenția. Apoi, de cum se lăsa seara, venea până la locuința închiriată pe un scuter electric, pentru a face cât mai puțin zgomot. 

În trei săptămâni, a reușit să facă o galerie de circa 10 metri lungime, care se îndrepta către incinta închisorii. Un adevărat scenariu demn de filmul „Marea evadare”. 

Însă, în ciuda tuturor precauților, în cele din urmă a fost depistată și planul său a eșuat. Când a venit poliția să o aresteze, devotata mamă transportase deja trei tone de pământ.

Ironie a sorții, acum femeia va sta și ea după gratii, ca și fiul ei. Autoritățile au decis să nu-i fie făcut public numele. 

Povestea a fost postată pe un cont privat de Instagram, unde sunt publicate și câteva poze, scrie agenția ucraineană Unian.

Citiți și:  Zece evadări care au intrat în legendă

 

Redactor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Regatul Unit eliberează anticipat deținuți pentru a reduce supraalomerarea închisorilor

SUA anunță că mai trimit încă 2 miliarde de dolari Ucrainei, în condițiile în care situația de pe front devine tot mai dificilă

Lupte dure pe frontul din Harkov. Ucrainenii îi resping pe ruși la Vovcensk. Putin spune că trupele Moscovei își îmbunătățesc pozițiile

Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022. Ce i-a cerut Putin lui Zelenski

Partenerii noștri