Live

Galerie Foto Capsula spațială Orion a intrat pe orbita Lunii. Imagini spectaculoase

Data actualizării: Data publicării:
Capsula spațială Orion a intrat pe orbita Lunii. Imagini spectaculoase. FOTO: Profimedia Images

Capsula spaţială Orion a NASA s-a mutat pe orbită lunară îndepărtată, vineri, în a zecea zi a misiunii Artemis 1, a anunţat Agenţia Spaţială a SUA.

"În timpul evoluţiei pe această orbită înaltă, controlorii de zbor vor monitoriza funcţionarea unor sisteme cruciale ale capsulei Orion şi vor efectua verificări legate de condiţiile existente în spaţiul îndepărtat", au anunţat reprezentanţii NASA.

Capsula Orion, care urmează să trimită în următorii ani echipaje de astronauţi pe Lună - primii oameni care vor păşi pe scoarţa selenară după ultima misiune Apollo din 1972 -, pluteşte în prezent pe o orbită lunară înaltă, la o distanţă de peste 64.000 de kilometri de satelitului natural al Pământului.

La acea distanţă, capsula va avea nevoie de cel puţin şase zile pentru a parcurge o jumătate de orbită lunară, înainte să îşi înceapă călătoria de întoarcere spre Terra.

Acest prim zbor test al capsulei Orion, care nu are la bordul ei un echipaj de astronauţi, a fost conceput pentru ca inginerii de la NASA să se asigure că vehiculul spaţial poate fi utilizat în condiţii de siguranţă. Amerizarea capsulei Orion în Oceanul Pacific este programată pe 11 decembrie, după un zbor spaţial de 25 de zile.

De reuşita acestei misiuni va depinde viitorul lui Artemis 2, care va trimite un echipaj de astronauţi în jurul Lunii, fără să asolizeze, şi cel al lui Artemis 3, care va marca revenirea oamenilor pe scoarţa selenară. Aceste misiuni vor avea loc în 2024, respectiv în 2025. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un gunoi spațial gigant a fost fotografiat pentru prima oară de aproape de o companie japoneză care vrea să curețe spațiul de deșeuri

Rusia, acuzată că vrea să trimită pe orbită o armă nucleară, a blocat o rezoluție ONU care ar fi interzis cursa înarmării spațiale

Sonda Voyager 1 a transmis un mesaj de la 24 de miliarde de kilometri de Terra, pentru prima dată după cinci luni

Roșii, mere, portocale și ardei iuți cultivați în spațiu. Cum arată „dieta marțiană” a astronauților NASA

Partenerii noștri