Live

Cincizeci de pescari din Republica Guineea, afectaţi de o boală de piele misterioasă

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Aproximativ 50 de pescari au fost spitalizaţi în Republica Guineea din cauza unei boli misterioase de piele care provoacă cazuri de erupţii cutanate, a declarat vineri pentru AFP purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Fotografii cu aceşti bărbaţi, toţi pescari, cu faţele, gurile sau membrele afectate de numeroase leziuni, au fost postate pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.

"În faţa acestui fenomen ciudat, Guvernul a înfiinţat o comisie interministerială de gestionare a crizei, compusă din reprezentanţi ai ministerelor responsabile de mediu, pescuit, sănătate, transporturi, mine, precum şi ai administraţiei maritime", a declarat Ousmane Gaoual Diallo, citat într-un comunicat.

Diallo a precizat că un comitet alcătuit din oameni de ştiinţă a prelevat mostre de apă de mare din zonele suspecte, acestea fiind în prezent analizate în laboratoare din Guineea şi din străinătate.

"În aşteptarea rezultatelor analizelor, Guvernul îi invită pe pescari să fie precauţi şi să evite zonele de pescuit cu o suprafaţă de apă compactă, de culoare ocru", a adăugat el.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a asigurat populaţia că analizele efectuate asupra mărfii adusă pe uscat de pescarii care au suferit arsuri la nivelul pielii nu au relevat prezenţa vreunui risc pentru consum.

În noiembrie 2020, o mie de pescari senegalezi au fost afectaţi de o boală necunoscută, cu simptome similare. Câteva săptămâni mai târziu, Ministerul Sănătăţii a indicat că riscul viral şi contagios a fost exclus şi că toate cazurile raportate au evoluat favorabil, fără complicaţii.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pește uriaș, de peste 2 metri, capturat de un bărbat pe o baltă din Arad. Pescarii încearcă să-l prindă de 4 ani

Alarmă falsă pe litoral, după ce un pescar a anunțat că ar fi găsit o mină marină. Forțele Navale nu au găsit niciun obiect periculos

Coșmarul șoferului blocat 6 zile în mașina căzută de pe pod după un acident. Spune că a vrut să se sinucidă pentru a-și curma suferința

Intrăm într-o „nouă eră” a mineritului: Cel mai mare proiect minier din lume va începe după o întârziere de 27 de ani

Partenerii noștri