Live

Video&Foto Cu sicrie, coroane de flori și bocitoare, mii de argentineni au participat la „înmormântarea salariului”. Inflația a ajuns la 64%

Data publicării:
Inflația în Argentina a ajuns la 64%, iar până la sfârșitul anului ar urma să se apropie de 90%. Foto-Profimedia

Mii de argentineni, disperați că nu mai fac față cheltuielilor zilnice, au ieșit în stradă și au organizat o slujbă de înmormântare a salariului. Aceștia spun că din cauza inflației galopante leafa nu mai înseamnă aproape nimic și că banii nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar.

Cu sicrie, coroane de flori și bocitoare, mii de argentineni au participat la înmormântarea simbolică a salariului. Inflația în țara sud-americană a ajuns la 64%, iar până la sfârșitul anului, ar urma să se apropie de 90%. Oamenii se plâng că au rămas fără bani și au ieșit în stradă să-și petreacă pe ultimul drum veniturile.

- „Organizăm un priveghi simbolic pentru salariu, pentru condițiile salariale ale lucrătorilor argentinieni. În Argentina, avem cel mai mic salariu din regiune”.

În Argentina, salariul minim e de aproape 46 de mii de pesos, echivalentul a 470 de dolari. Coșul alimentar de bază pentru o familie de doi adulți și doi copii costă de două ori mai mult.

- „Salariul dispare înainte de jumătatea lunii. Nu ne putem descurca, un litru de ulei costă 500 de pesos (n.r: 3,5 dolari) sau 700 de pesos (n.r: 5 dolari), un kilogram de pâine costă 400 de pesos (n.r: 3 dolari). La dificultatea de a face rost de mâncare se adaugă și majorarea taxelor de transport.

Argentina e în criză economică de mai mulți ani, iar orice efort de redresare pare inutil. Aproape 40% din populația țării trăiește în sărăcie.

Mii de oameni au ieşit în stradă, joi, la Buenos Aires pentru a cere instaurarea unui "salariu universal" în Argentina.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Kelemen Hunor: Cu chiu cu vai au găsit un candidat comun, acum îl abandonează. O bâlbâială politică de neiertat

Ciolacu: Faptul că lună de lună inflaţia e pe trend descendent, chiar accelerat, personal îmi arată clar că suntem pe drumul corect

„Jocurile foamei” în Bangladesh: Mii de oameni se întrec pentru mâncare într-un concurs care a strâns miliarde de vizualizări online

Partenerii noștri