Live

Video Cum arată camera în care locuiește Zelenski de la începutul războiului. „Aceasta este casa mea”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Volodimir Zelenski locuiește pe strada Bankova din Kiev, unde se află sediul Administrației Prezidențiale, de la începutul invaziei ruse în Ucraina. În cadrul proiectului documentar „Anul”, realizat de publicația ucraineană Glavcom, președintele ucrainean a prezentat camera în care trăiește.

„Locuiesc aici. Ei bine, am coborât în adăpostul antiatomic. Și, în general, locuiesc aici. Aceasta este casa mea”, a spus Zelenski. Reportajul arată o cameră mică, cu un pat de o persoană, o masă, o chiuvetă și o oglindă. Camera se află chiar lângă biroul președintelui.

Anterior, președintele a declarat că invazia Rusiei l-a surprins acasă. După ce a fost informat, s-a îndreptat spre Bankova. Și de atunci locuiește acolo.

În conferința de presă pe care a susținut-o vineri, Zelenski a declarat că își vede rar soția și copii. Când a fost întrebat de un ziarist cum face față familia sa realității războiului, președintele a spus că este „cea mai grea” dintre toate întrebările care i-au fost adresate în timpul conferinței. 

De altfel, întrebarea despre familia lui Zelenski a fost ultima întrebare. „Ultima întrebare este cea mai grea”, a spus liderul de la Kiev.. „Îi iubesc, bineînțeles. Îmi iubesc soția, copiii, ei sunt oamenii principali pentru mine”. „Nu îi văd prea des. Părinții mei – nu-i văd deloc”, a mai spus Zelenski, adăugând că „sunt cu toții în inima mea”.

„Principalul lucru este să nu-i dezamăgesc. Principalul lucru este ca copiii mei să fie mândri de mine. Și mă bucur că sunt în Ucraina, că studiază în școli ucrainene. Este important pentru un președinte al unei țări, fie că este fost sau actual, atunci când ești un președinte de război, este important să-ți ai copiii aici, pentru că țara este aici, pentru că băieții și fetele mor aici”, a mai spus președintele Ucrainei.

Citește și: Forțele de apărare au respins 70 de atacuri rusești. Zelenski: Ucraina nu va invada Transnistria. Noi prețuim independența altor state

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General american: Rusia nu are forțe suficiente pentru o străpungere majoră în Ucraina

Geoană, întrebat dacă România ar trebui să trimită Ucrainei sisteme Patriot: E o decizie pur internă, nu intervenim noi de la NATO 

Zelenski e în Harkov, cel mai fierbinte punct al frontului. În timp ce mii de femei și copii erau evacuați, rușii "îi vânau" cu drone

Noua ofensivă a Rusiei în Ucraina ar trebui să fie „un apel de trezire la realitate”. Avertismentul unui ministru britanic

Partenerii noștri