Live

Două avioane s-au ciocnit în zbor, în Franța. Cinci oameni au murit

Data publicării:
Anchetă în Franța, după ce două avioane s-au ciocnit în zbor, în Franța

Cinci oameni au murit în urma unui accident aviatic produs sâmbătă în Franța. Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în zbor, iar pasagerii au murit pe loc. Poliția și autoritățile în domeniu anchetează accidentul.

Sfârşit tragic pentru cinci pasageri aflaţi în două avioane de mici dimensiuni. Cele două aeronave s-au ciocnit, toate persoanele de la bord decedând pe loc.

Un avion mic care transporta două persoane a intrat într-un alt aparat de zbor, care avea la bord trei turişti, în regiunea Loches, Indre-et-Loire, sâmbătă seara, conform metro.co.uk.

„Avionul ultralight a aterizat în gardul unei case şi nu a rănit pe nimeni din jur, fiind o zonă nelocuită”, au declarat autorităţile locale, scrie Mediafax.

Avionul mic transporta două persoane, iar cel cu turişti, trei persoane. Toţi cei cinci pasageri au decedat.

Poliţia locală investighează accidentul. Momentan, nu sunt furnizate date despre cei cinci oameni care şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin a depus oficial jurământul pentru noul mandat până în 2030. La inaugurare a vorbit despre război: „Împreună vom câștiga”

Mireille Mathieu, Sophie Marceau, Luc Besson, Salma Hayek între celebrităţile invitate la dineul în onoarea lui Xi Jinping la Paris

Franța a criticat relația comercială cu China chiar în timpul vizitei dictatorului Xi Jinping: „Suntem departe de echilibru”

Xi Jinping e în Europa pentru prima oară după cinci ani și s-a întâlnit la Palatul Élysée cu Macron și șefa UE. Mizele acestei vizite

Partenerii noștri