Live

Peskov acuză New York Times că l-a citat greșit spunând că alegerile din Rusia nu sunt democratice și Putin le va câștiga cu 90%

Data actualizării: Data publicării:
"Operațiunea militară specială" din Ucraina s-a transformat deja într-un "război" din cauza interferențelor occidentale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că a fost citat greșit de publicația The New York Times într-un interviu recent, în care ar fi spus că președintele Vladimir Putin va câștiga alegerile de anul viitor cu mai mult de 90% din voturi, relatează Sky News.

El a fost citat spunând, de asemenea, că sistemul politic al Rusiei „nu este cu adevărat democrație, ci o birocrație costisitoare”.

Alegerile vor avea loc în Rusia în septembrie, iar Vladimir Putin așteaptă să rămână în funcție după ce singurul său opozant, Alexei Navalnîi, a fost condamnat săptămâna trecută pentru încă 19 ani de închisoare pentru extremism.

Comentariile lui Peskov au fost discutate pe scară largă pe rețelele de socializare, unii utilizatori sugerând că ele reprezintă o dovadă a manipulării alegerilor.

Acum Peskov neagă aceste declarații și a precizat pentru agenția de presă TASS că a fost interpretat greșit. „Nu, nu am spus asta, acest lucru a fost interpretat în mod absolut incorect de către autorul acestui articol”, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a încercat să-și clarifice comentariile spunând că „nivelul de consolidare a societății în jurul președintelui este absolut fără precedent și chiar și acum se poate spune cu încredere că, dacă Putin va fi nominalizat, va fi reales cu un avantaj imens fără nicio îndoială”.

„Dar alegerile sunt o democrație, însuși președintele a vorbit despre asta în discursul său”, a adăugat el.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul politician transgender din Rusia a anunțat că revine la genul său inițial: „Am realizat că sunt bărbat în postul mare”

Ce părere au chinezii despre Vladimir Putin: „Mi s-a părut mereu foarte frumos”/ „Trebuie respectat”

Cum războiul din Ucraina a apropiat China și Rusia (CNN)

Xi Jinping i-a spus lui Putin că Rusia şi China „vor apăra dreptatea în lume”: „Suntem un bun exemplu pentru alte puteri”

Partenerii noștri