Live

ECDC emite un avertisment: Nu călătoriți în Mykonos, Santorini, Rhodos și în alte 10 insule grecești

Data publicării:
Mykonos, Grecia. FOTO: Getty Images

Insulele greceşti din sudul Mării Egee au fost marcate, joi, cu culoarea roşu închis pe harta răspândirii COVID-19 a Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), după o creştere a numărului de infecţii, descurajând orice călătorie care nu este esenţială în aceste insule, transmite Reuters. Printre insulele cu risc epidemiologic ridicat se numără și Mykonos, Santorini și Rhodos. 

Grupul de 13 insule include şi unele dintre cele mai populare destinaţii turistice, precum Mykonos, Santorini sau Rhodos - care împreună atrag milioane de turişti în fiecare vară.

Grecia s-a bazat pe promovarea insulelor drept locuri în care nu există cazuri de COVID ("COVID-free") pentru a atrage vizitatori în acest sezon estival. În pofida unei luni iunie care a început puternic pentru turism, incertitudinile au început să se adune cu privire la modul în care va continua şi se va încheia acest sezon turistic.

„Aşteptăm să vedem cum va reacţiona piaţa turistică”, a declarat Manolis Markopoulos, preşedintele Asociaţiei hotelierilor din Rhodos, despre decizia ECDC.

Harta situației epidemiologice pentru COVID-19, raportată în ultimele două săptămâni în țările UE Foto: ECDC

Zonele colorate în roşu închis de pe harta ECDC identifică regiunile cu risc ridicat pentru infectarea cu noul coronavirus. Aceste hărţi ajută statele membre ale UE să decidă regulile sanitare de călătorie.

Săptămâna trecută ECDC a inclus Creta, cea mai mare insulă grecească şi o altă extrem de populară destinaţie turistică, în zona de culoare roşu închis, mai notează Reuters.

Grecia a intrat pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a modificat joi lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, care va intra în vigoare din 1 august. Astfel, în zona roșie au intrat Grecia, Irlanda și alte cinci state.

Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roșie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptați automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 și 16 ani sunt exceptați dacă prezintă la intrarea în țară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Chinezii iubesc atât de mult Santorini, încât au investit o sumă uriașă ca să facă un loc identic

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Partenerii noștri