Live

Emmanuel Macron cere Israelului să „înceteze să mai omoare bebeluși și femei în Gaza”

Data publicării:
Emmanuel Macron. Foto: Profimedia Images

Președintele Franței, Emmanuel Macron, spune că Israelul „trebuie să încete să mai ucidă bebeluși și femei” în Gaza, într-un interviu acordat BBC, vineri.

Președintele francez a spus că „nu există nicio justificare” pentru bombardamentele din Gaza și că un armistițiu „ar fi în beneficiul Israelului”. „Recunoaștem dreptul Israelului să se apere, dar îi îndemnăm să oprească bombardamentele”, a continuat Macron.

Liderul francez a insistat și să sublinieze că „Franța condamnă clar acțiunile teroriste” ale Hamas.

Când a fost întrebat dacă și-ar dori ca alți lideri – inclusiv cei din SUA și Regatul Unit – să se alăture apelurilor sale pentru un armistițiu, Macron a spus: „Sper că o vor face”.

„De facto, astăzi, civili sunt bombardați, de facto. Acești bebeluși, aceste doamne, acești bătrâni sunt bombardați și uciși. Nu există niciun motiv pentru asta și nicio legitimitate. Așa că îndemnăm Israelul să se oprească”, a spus Macron.

Totuși, președintele francez nu a vrut să spună dacă crede că au fost comise crime de război în Gaza și a spus doar că nu este rolul său să judece dacă a fost comisă vreo încălcare a legislației internaționale.

„Nu există justificare pentru bombardarea civililor”

Președintele francez a început interviul spunând că Franța „condamnă în mod clar” atacurile Hamas împotriva civililor israelieni din 7 octombrie, actul care a declanșat războiul.

„Împărtășim durerea Israelului. Și împărtășim și voința lor de a elimina terorismul. În Franța, știm ce înseamnă terorismul”, a spus el, adăugând, totuși, că „nu există nicio justificare pentru bombardarea continuată a civililor din Gaza”.

„Este foarte important pentru noi, grație principiilor noastre, pentru că suntem democrații. Este important pe termen mediu și lung, dar și pentru securitatea Israelului însuși, să recunoaștem că toate viețile sunt importante”.

„Eu nu sunt judecător, sunt șef de stat”, a răspuns Macron la întrebarea dacă crede că au fost comise crime de război în Gaza, adăugând și că n-ar fi „corect” să critice Israelul – „un partener și un prieten” – la doar o lună după ce a fost atacat.

Macron nu este de acord că cel mai bun mod de a proteja Israelul este prin bombardamente de anvergură în Gaza – „creează resentimente în regiune și va prelungi conflictul”, a spus liderul francez.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Egiptul sprijină plângerea Africii de Sud împotriva Israelului la Curtea Internațională de Justiție pentru genocid

David Cameron nu este de acord cu oprirea livrărilor de arme către Israel: Acest lucru ar întări Hamas

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Schimb de replici dure între președintele Columbiei și Netanyahu. „Lansarea de bombe asupra a mii de nevinovaţi nu te face un erou”

Partenerii noștri