Live

Galerie Foto Festivalul luminilor în India. Milioane de oameni sărbătoresc Diwali, în timp ce avertismentele legate de Covid și de poluare cresc

Data actualizării: Data publicării:
India s-a transformat într-o scenă de lumină și culoare, în timp ce milioane de oameni celebrează Diwali. FOTO: Profimedia Images

India s-a transformat într-o scenă de lumină și culoare, în timp ce milioane de oameni celebrează Diwali, sărbătoarea cunoscută ca festivalul luminilor. Sărbătoarea are loc însă pe fondul preocupărilor legate de pandemia de coronavirus și de poluarea aerului, scrie BBC.

Diwali este unul dintre cele mai importante festivaluri din India și este marcat prin rugăciuni și artificii. Este cunoscut ca festivalul luminilor, deoarece oamenii aprind lămpi sau lumânări pentru a simboliza triumful luminii asupra întunericului și al binelui asupra răului.

Sărbătoarea are în acest an o importanță specială, într-un moment în care pandemia continuă să perturbe viața oamenilor. Deși cazurile noi de infectare au scăzut considerabil în ultima lună, India este încă una dintre cele mai afectate țări din lume, înregistrând oficial peste 35 de milioane de cazuri și peste 450.000 de decese.

Pentru unii, Diwali marchează începutul unui nou an. Este, de asemenea, momentul în care oamenii organizează petreceri, se întâlnesc cu prietenii și familia și își fac cadouri.

Ziua exactă a festivalului se schimbă în fiecare an și este determinată de poziția lunii, dar de obicei are loc în perioada octombrie - noiembrie. Anul acesta, Diwali este sărbătorit joi.

Ca și anul trecut, pandemia de coronavirus a oprit multe tradiții Diwali. Guvernul a rugat oamenii să evite adunările mari și să stea departe de zonele aglomerate. Mulți au optat pentru sărbători discrete, templele transmițând online rugăciunile, pentru a se evita adunările.

Dar în capitala Delhi, mulțimi de oameni s-au înghesuit în piețe înaintea festivalului. Astfel de acțiuni, spun oficialii, ar putea provoca o altă reapariție periculoasă a infecțiilor care ar putea copleși sistemul de sănătate din India.

În apogeul crizei Covid din aprilie și mai, India a trecut prin scene de haos, cu spitale copleșite de pacienți pe fondul unei crize de oxigen, de medicamente și de echipamente esențiale.

Criza de sănătate publică s-a diminuat în mare măsură - țara a înregistrat aproximativ 10.000-12.000 de cazuri zilnice, în scădere de la 400.000 în mai. Dar experții au avertizat în mod repetat că un nou val de infectări este inevitabil.

Covid nu este singura problemă în India. Folosirea petardelor în timpul sărbătorilor accentuează nivelul de poluare în fiecare an.

Acest lucru este deosebit de îngrijorător în Delhi, unde poluarea aerului crește la niveluri periculoase, iar smogul învăluie orașul. Calitatea aerului se înrăutățește și mai mult în noiembrie și decembrie, deoarece fermierii din statele vecine Punjab și Haryana ard miriștea.

Studiile din întreaga lume au legat poluarea aerului cu un număr mai mare de cazuri și decese de Covid-19 . 

Înainte de Diwali, mai multe state au ordonat interzicerea totală sau parțială a folosirii petardelor. Cu toate acestea, în trecut, interdicții similare au fost adesea încălcate.

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oamenii de știință au reușit să producă „plasticul viu”. Cum ar putea salva materialul-minune planeta de la dezastru ecologic

Masca nu e o soluție contra prafului saharian. Beatrice Mahler explică ce poți face ca să te protejezi, mai ales dacă ai astm

Praful saharian sufocă România. Imagini cu străzi și mașini acoperite de un strat de nisip fin

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Partenerii noștri