Live

Franța înăsprește carantina pentru o lună. Toate școlile se închid

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Emmanuel Macron anunță înăsprirea măsurilor de carantină timp de o lună Foto: Profimedia

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat miercuri seara extinderea măsurilor de carantină până în data de 2 mai și închiderea școlilor timp de trei săptămâni, pe întreg teritoriul țării, invocând îngrijorările provocate de cel de-al treilea val al pandemiei.

Două din cele trei săptămâni de închidere a şcolilor - inclusiv a creșelor și grădinițelor - vor corespunde cu vacanţa de primăvară. Până la vacanță, cursurile se mută online, începând de săptămâna viitoare. Este pentru prima oară când o astfel de măsură se ia în acest an. Școlile vor rămâne deschise numai pentru copiii lucrătorilor considerați esențiali în combaterea pandemiei.

Telemunca trebuie să devină regulă, acolo unde activitățile se pot desfășura de acasă, a spus președintele Macron. Părinților care vor fi nevoiți să stea acasă cu copiii, guvernul le promite acces la un ajutor de șomaj parțial. 

Restricţiile de circulaţie pe timpul nopții intră în vigoare de la ora locală 19:00 (17:00 GMT) și sunt valabile până la ora 6:00, se vor închide anumite centre comerciale neesențiale şi sunt limitate deplasările la cel mult 10 km de casă, dacă nu au un motiv întemeiat. Unele dintre aceste restricții erau valabile în anumite regiuni, dar acum sunt extinse la nivel național.

Pentru weekendul acesta, când este Paștele catolic, oamenii se vor putea deplasa către destinațiile dorite.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat aceste decizii într-o alocuțiune televizată. El a spus că situația din țară este „delicată”, iar aprilie va fi o lună „crucială” în combaterea pandemiei. În Franța, peste 5.000 de persoane sunt în terapie intensivă din cauza COVID.

Franța a înregistrat de la începutul pandemiei peste 4,6 milioane de cazuri de infecții cu SARS-CoV-2, iar numărul deceselor se apropie de 95.500.

Este pentru a treia oară când Franța intră într-un lockdown național din cauza pandemiei.

Parlamentul va dezbate măsurile anunțate de președinte și le va vota joi.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ambasada Franței din Moscova a fost vandalizată cu simboluri amenințătoare care fac trimitere la război

Macron face apel pentru o apărare europeană mai puternică: „Europa ar putea muri, nu suntem echipaţi pentru a face faţă riscurilor”

Emmanuel Macron a jucat un meci în scop caritabil cu fotbaliști celebri. Președintele Franței a dat chiar gol din penalty

Record de cazuri de febră dengue în Franţa de la începutul anului 2024, chiar înainte de Jocurile Olimpice

Partenerii noștri