Live

GALERIE FOTO Cea mai mare captură de droguri din Noua Zeelandă. 3,2 tone de cocaină pluteau în ocean

Data publicării:
Autorităţile neozeelandeze au recuperat peste 3 tone de cocaină găsită plutind în Oceanul Pacific. Foto: Profimedia

Autorităţile neozeelandeze au recuperat peste 3 tone de cocaină găsită plutind în Oceanul Pacific. Este cel mai mare transport ilegal de droguri descoperit vreodată în ţară.

Comisarul de poliţie Andrew Coster a declarat că cele 3,2 tone descoperite au o valoare estimată la 500 de milioane de dolari neozeelandezi (323 de milioane de dolari SUA).

Cocaina a fost lăsată la un punct de tranzit în apele internaţionale, plutind timp de şase zile la nord-est de Noua Zeelandă, relatează DPA, citată de Agerpres.

„Nu există nicio îndoială că această descoperire dă o lovitură financiară majoră producătorilor sud-americani şi până la distribuitorii acestui produs”, a declarat comisarul.

Amploarea transportului sugerează că drogurile erau probabil destinate Australiei, a precizat Coster.

„Ştim că distribuirea oricărui drog ilicit provoacă un mare prejudiciu social, precum şi implicaţii negative asupra sănătăţii şi financiare pentru comunităţi, în special consumatorii de droguri şi familiile acestora”, a adăugat el.

Nu au fost încă efectuate arestări şi poliţiştii lucrează cu parteneri internaţionali în investigaţie, a spus Coster.

Potrivit controlorul interimar al Serviciului Vamal din Noua Zeelandă Bill Perry, descoperirea este rezultatul colaborării dintre Vămi cu poliţia şi Forţele de Apărare ale Noii Zeelande.

„Este o ilustrare uriaşă până unde ajunge crima organizată cu operaţiunile globale de trafic de droguri şi arată că nu suntem scutiţi de eforturile contrabandei de droguri în această parte a lumii”, a spus Perry.

Cea mai mare captură de droguri în Noua Zeelandă a avut loc în 2022, când 613 kilograme de metamfetamină au fost confiscate.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au venit primele oferte: Radu Drăgușin poate pleca de la Tottenham după șase luni! Urmează întâlnirea decisivă

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cetăţean străin, reţinut după ce a fost prins în Bucureşti cu trei kilograme de cocaină, droguri pe care intenţiona să le vândă

Un berbec a fost omorât de poliţiști după ce ar fi ucis un cuplu de vârstnici în Noua Zeelandă

Ca să combată traficul de droguri, primarul din Amsterdam vrea să poată fi cumpărată cocaină din farmacii: „Infractorii fac miliarde”

Banii cheltuiți pentru uciderea unui mic mamifer care a invadat Noua Zeelandă au provocat revoltă: „Ce au folosit? Rachete?”

Partenerii noștri