Live

Încă un oficial american vizitează Taiwanul, în ciuda amenințărilor Chinei

Data publicării:
Senatoarea republicană Marsha Blackburn a ajuns la Taipei, joi, și urmează să se întâlnească și cu președinta Tsai, vineri. Foto: Profimedia Images

Senatoarea americană Marsha Blackburn, membră a comisiilor pentru comerţ şi pentru serviciile militare ale Senatului SUA, a sosit, joi, la Taipei cu un avion militar, în a treia vizită a unui oficial american la Taiwan din ultima lună, spre furia și frustrarea Chinei, transmite Reuters.

Este a treia vizită din această lună în Taiwan a unor membri ai Congresului Statelor Unite, în ciuda reacţiei dure a Beijingului, care consideră că Taiwanul este o „parte integrantă” a teritoriului Chinei. Drumul a fost deschis de preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, iar după o săptămână au ajuns în Taiwan încă cinci membri ai legislativului de la Washington.

China a reacţionat prin efectuarea mai multor exerciţii militare în apropierea Taiwanului, inclusiv cu lansarea pentru prima oară a unor rachete balistice pe deasupra oraşului Taipei, şi prin întreruperea mai multor legături cu SUA, printre care dialogul direct între forţele armate şi tratativele privind schimbările climatice.

Blackburn, senatoare republicană, a comentat la momentul respectiv, pe Twitter, că „trebuie să fim alături de Taiwan” şi a adăugat că „o aplaudă” pe Pelosi pentru că nu a cedat la presiunile președintelui Biden, care s-a opus acestei vizite.

Potrivit Agenţiei Centrale de Presă taiwaneze, senatoarea urmează să se întâlnească, vineri, cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen.

Statele Unite nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul şi recunosc oficial principiul unei singure Chine și guvernul de la Beijing ca fiind administrația legitimă a Chinei, însă şi-au asumat obligaţia legală de a le asigura forţelor taiwaneze mijloace de autoapărare.

Regimul de la Beijing nu a exclus niciodată utilizarea forţei pentru a prelua controlul asupra Taiwanului, în ciuda faptului că insula nu a aparținut niciodată Chinei populare, iar guvernul de la Taipei încă poartă, oficial, numele de Republica China, ca succesor al vechii republici chineze fondată după prăbușirea Imperiului Qing.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident

Macron îl va presa pe Xi Jinping să-şi folosească influenţa asupra lui Putin: „Trebuie să lucrăm cu China pentru a construi pacea”

China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”

China se plânge că e „denigrată” și „reprimată” de SUA și amenință cu represalii după noi sancțiuni americane

Partenerii noștri