Live

Încă un președinte a fost ținta unei tentative de asasinat. Presupușii complotiști, inclusiv cetățeni străini, arestați în Madagascar

Data publicării:
Andry Rajoelina, președintele Madagascarului, ar fi fost ținta unui complot prin care s-a încercat asasinarea acestuia. Foto: Profimedia Images

Autoritățile din Madagascar au arestat mai multe persoane, inclusiv cetățeni străini, marți, aceștia fiind suspectați că au complotat să-l asasineze pe președintele țării, a anunțat procurorul general din Madagascar, conform Reuters.

„Conform dovezilor pe care le avem în acest moment, acești indivizi au pus la cale un plan pentru eliminarea și neutralizarea unui număr de persoane, inclusiv pe șeful statului”, a spus procurorul general al Madagascarului.

Andry Rajoelina, președintele Madagascarului, a fost învestit în funcție în 2019, după o luptă politică dură în alegeri și după ce acestea au fost contestate la curtea constituțională de către rivalul său.

Comunicatul autorităților din Madagascar mai precizează că investigația este în desfășurare și că alte detalii nu pot fi făcute publice. Nu este clar cât de complex sau de avansat a fost complotul de care vorbesc autoritățile din Madagascar și nu a fost specificată naționalitatea cetățenilor străini reținuți.

Anterior, președintele haitian, Jovenel Moise, a fost asasinat în propria locuință, iar președintele din Mali a fost și el ținta unui atac cu cuțitul.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia se infiltrează tot mai profund în Africa, în stil neocolonial. „Consilieri” ai Kremlinului și arme rusești au ajuns în Niger

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

În Germania are loc cel mai mare proces de înaltă trădare de după Al Doilea Război Mondial. Puciștii „Reichsburger” sunt judecați

Valul ucigaș de căldură care a lovit Africa în aprilie este cauzat de schimbările climatice provocate de om

Partenerii noștri