Live

Israelul a declarat lupta împotriva schimbărilor climatice „prioritate de securitate națională”

Data publicării:
Premierul israelian, Naftali Bennett. Foto: Profimedia Images

Lupta împoriva schimbărilor climatice devine „prioritate de securitate națională” în Israel, a anunțat prim-ministrul Naftali Bennett. Guvernul israelian s-a angajat să faciliteze investițiile în energia regenerabilă, înainte de summit-ul COP26

„Lupta împotriva încălzirii climatice constituie un nou interes de securitate naţională pentru Israel”, se arată într-un comunicat emis de guvernul israelian, conform Agerpres.

În luna iunie a anului trecut, noul guvern de coaliţie condus de Bennett a fixat pentru Israel obiectivul de a reduce cu 27% emisiile sale de gaze cu efect de seră până în 2030 şi cu 85% până în 2050, în raport cu nivelul din 2015.

Pentru a-şi reduce emisiile, statul israelian, care este una dintre ţările din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică ce investesc cel mai puţin în transporturile publice, prevede între altele să promoveze moduri de transport care consumă mai puţină energie.

„Astăzi, guvernul a aprobat numeroase decizii pentru a promova moduri de transport curate şi cu consum de carbon mic”, a declarat Bennett, care va participa la COP26, summit-ul climatic ce se va desfăşura între 31 octombrie şi 12 noiembrie în Scoţia. El a precizat că guvernul va anunţa „o serie de acţiuni” în acest sens.

Israelul vrea să se sprijine pe succesul a numeroase companii în domeniul securităţii cibernetice, al apărării şi tehnologiilor financiare, în condiţiile în care în sectorul de înalte tehnologii sunt angajaţi puţin peste 10% din populaţia sa activă.

„Vrem să promovăm inovaţia şi să facilităm munca întreprinderilor din sectorul energiei verzi”, a declarat ministrul israelian al energiei, Karine Elharrar.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nordul Fâșiei Gaza e afectat de o „veritabilă foamete” (ONU)

Rămășițele unui israelian, despre care se credea că este ostatic în Gaza, au fost descoperite în Israel. Cine a fost Eliakim

Blinken: Un atac israelian asupra orașului Rafah ar provoca pagube „dincolo de ceea ce este acceptabil”

„Ar putea fi «Vietnamul» lui Biden”. Haosul și arestările în masă din campusurile americane ar putea să schimbe dinamica alegerilor

Partenerii noștri