Cele mai frumoase mesaje de Paște 2024. Ce urări le poți trimite celor dragi de Înviere

Data publicării:
un iepuras gri langa oua colorate de paste
Mesajele de Paște în 2024 pot fi trimise pe 5 mai, de Înviere. Foto: Profimedia

Cele mai frumoase mesaje de Paște în 2024 pot fi trimise oamenilor dragi din viața ta duminică, pe data de 5 mai, când este sărbătorită Învierea Domnului. Urările de Paște sunt un mod facil prin care le poți transmite prietenilor, colegilor de muncă sau membrilor familiei cu care nu ai reușit să te vezi în această perioadă gândurile tale bune cu ocazia sărbătorilor pascale. Pentru cei care sunt mai puțin inspirați, venim cu câteva propuneri de mesaje de Paște menite să îi bucure pe toți cei care le vor primi. 

Mesaje de Paște 2024

Iată câteva urări și felicitări de Paște pe care le poți trimite familiei, prietenilor sau cunoscuților sub forma unor mesaje, în 2024:

  • Să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT, cu lumânări aprinse și sufletul curat;
  • Îți doresc ca Sfânta Sărbătoare a Înverii lui Iisus să îți aducă în suflet cele patru taine: încredere, speranță, iubire și lumină. Paște fericit!
  • Fie ca Lumina Învierii să își pătrundă în suflet și să te bucure de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Paște fericit!
  • Iepuraşul mustăcios şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte să-ţi dau un mesaj de Paște;
  • Domnul nostru Iisus Hristos a fost un crin printre spini, însă tu prin dragostea lui nemărginită, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!
  • Paște mielul fericit, oul șade înroșit, de rușine s-a scumpit. Iubitul Iepuroi să-ți aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc și spor la toate! Hristos a înviat!
  • Iepuroiul nu mai vine, că nu prea se simte bine. A aflat din Parlament că e criza în buget. Așa că s-a îmbătat, ca să nu fie crizat! Doar o singură dată pe an e Paștele;
  • Bucură-te de această zi specială, îmbogățită cu aroma bucatelor tradiționale și a florilor de primăvară! Hristos a înviat!
  • Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine;
  • Pentru mulți, Paștele e un moment petrecut alături de familie. Pentru alții, prilejul perfect de a lipsi de la serviciu sau școală. Pentru mine însă este acel moment special pe care vreau să-l petrec alături de tine. Paște fericit!
  • Fie ca Sărbătorile Pascale să-ți întărească încrederea și speranța! Paște fericit!
  • Fie ca Sfânta Lumină a Sărbătorilor Pascale să vă inunde casa și inimile, să vă aducă numai armonie, fericire și dragoste! Hristos a Înviat!
  • Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!
  • Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! Paște fericit!
  • Fie ca Paștele să vă aducă în inimi lumină, pace și fericire, pe care să le împărțiți cu cei dragi, în aceste clipe magice! Paște fericit!
  • Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!
  • Bucuria trebuie să vină din lucruri mărunte, liniștea din suflet, iar lumina din inimă. Hristos a înviat!
  • Sărbătorile Pascale să-ți aducă în suflet numai bucurie și iubire. Bucură-te de aceste momente magice alături de toți cei dragi ție. Hristos a înviat!
  • Vorbele simple sunt cele mai de efect! Așă că o să-ți spus scurt și lipsit de originalitate: Hristos a înviat!
  • Fie ca Sărbătorile Pascale să îți aducă pace și lumină în suflet și puterea de-ai ajuta mereu pe cei care au nevoie de tine. Hristos a înviat!
  • Lasă Lumina Sfântă a Învierii să îți pătrundă în casă și în suflet. Numai așa te vei simți cu adevărat împlinit. Hristos a înviat!
  • Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să știe să iubească, iar cei bogați să învețe să dăruiască. Hristos a Înviat!
  • Chiar dacă nu putem să petrecem Paștele împreună, să știi că voi fi cu sufletul alături de tine. Sper ca speranța Învierii să mi te aducă aproape cât mai curând! Paște fericit!
  • M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte. Hristos a Înviat!
  • Lumina Sfântă să ne facă viața mai frumoasă, casa mai bogată și masa îmbelșugată. Paște Fericit! În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet „Hristos a înviat!”.

Urări și felicitări haioase de Paște

  • Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!
  • Învierea Domnului să vă aducă armonie în casa și în gând, împăcare și regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!
  • Iepuroiul nu mai vine, că nu prea se simte bine. A aflat din Parlament ca e criză în buget. Aşa că s-a îmbătat ca să nu fie crizat! PAȘTE FERICIT!
  • E totul gol, lipsit de miez. Nu e iubire, nu e crez, ce este bun e aruncat. E-o lume noua, în păcat că uiţi să ierţi ce-i de iertat chiar de HRISTOS A ÎNVIAT!
  • Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Un Paste Fericit!
  • Azi, in zi de sărbătoare să coboare liniştea și pacea. Minunea învierii lui Iisus sa dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa și să vă aducă renaşterea credintei, sperantei, bucuriei cu bunătate şi căldura în suflete! Hristos a Înviat!
  • Lumina Sfintei Învieri sa pătrundă în sufletul și in inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Mai multe mesaje AICI

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă