Live

Jorge Milchberg, celebru pentru melodia „El Condor Pasa”, a murit la vârsta de 93 de ani

Data publicării:
Compozitorul Jorge Milchberg, devenit celebru pentru melodia ''El Condor Pasa''. Foto: Captură video

Muzicianul şi compozitorul argentinian Jorge Milchberg, devenit celebru după ce a adaptat şi a înregistrat în anii 1960 "El Condor Pasa", probabil cea mai cunoscută melodie andină din lume, a murit la Paris la vârsta de 93 de ani, a anunţat vineri Ambasada Argentinei din Franţa.

Jorge Milchberg, născut la Buenos Aires în 1928 din părinţi polonezi, dar care locuia în Franţa încă din 1955, a decedat în data de 20 august, însă moartea lui a fost confirmată abia vineri de familia sa şi de ambasada argentiniană, informează AFP, citată de Agerpres.

Pianist de formaţie clasică şi cântăreţ la charango (o chitară andină, n.r.) de renume mondial, muzicianul sud-american a fost timp de aproape 60 de ani membru şi director artistic al Los Incas, un grup emblematic de muzică andină creat în anii '50 la Paris şi care a susţinut numeroase turnee internaţionale, a precizat Ambasada Argentinei din Franţa într-un comunicat.

Grupul Los Incas, cunoscut şi sub numele de Urubamba, a înregistrat în 1964 melodia "El condor pasa", apoi, din nou, cu aranjamente muzicale create de Jorge Milchberg şi versuri de Paul Simon, o versiune cântată de duoul folk newyorkez Simon & Garfunkel, sub titlul "If I Could", pe albumul lor "Bridge over troubled water" (1970).

Iniţial, tema din "El Condor Pasa" era extrasă dintr-o zarzuela, o piesă de teatru muzical cu acelaşi nume, creată în 1913 de compozitorul peruan Daniel Alomia Robles, dar într-o versiune pentru orchestră.

Versiunea pentru un ansamblu redus creată de Jorge Milchberg şi titlul grupului Simon & Garfunkel, devenit o piesă folk standard, au contribuit la spectaculosul renume internaţional al melodiei "El Condor Pasa", care a inspirat nenumărate versiune ulterioare şi a contribuit la creşterea interesului faţă de stilurile muzicale latino-americane.

Jorge Milchberg, precizează site-ul grupului Los Incas, intenţiona "să creeze aranjamente noi şi să adapteze muzici tradiţionale, în prezent popularizate de stilul World Music, dar care erau inedite în anii '60-'70".

Compozitorul sud-american va fi înhumat în oraşul Thenisy din departamentul francez Seine-et-Marne, a precizat Ambasada argentiniană.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Muzeul Luvru vrea să mute Mona Lisa la subsol: „Ar putea pune capăt dezamăgirii publicului”

Morişca de vânt care decora celebrul cabaret Moulin Rouge a căzut

Panică în Paris după ce o persoană a amenințat că va arunca în aer consulatul iranian

Macron dezvăluie „planurile B și C” în cazul unor amenințări teroriste la Jocurile Olimpice de la Paris

Partenerii noștri