Live

Alegeri istorice în Turcia, cu mitinguri mamut: Recep Erdogan sau Muharrem Ince?

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Turcia își alege președintele și Parlamentul. Un moment electoral cu totul special în istoria țării, așa cataloghează analiștii scrutinul de azi. Cine va deveni președinte acum va avea puteri executive fără precedent în istoria modernă a Turciei, asta ca urmare a schimbării Constituției. Actualul președinte, Recep Tayyip Erdogan, este favorit în cursa electorală, dar un lucru este clar. Alegerile anticipate convocate chiar de el sunt cea mai mare provocare din cariera sa, chiar mai mult decât puciul eşuat din 2016.

- Credeţi că sunt ei în stare să candideze pentru preşedinţie? Sunteţi pregătiţi să le daţi o palmă otomană duminică?

Aşa şi-a început discursul Recep Tayyip Erdogan, principalul favorit în cursa prezidenţială, în faţa mulţimilor imense care îl aclamau la un miting electoral cu câteva zile înainte de alegerile de azi.

Erdogan, preşedintele în funcţie al Turciei, se pregăteşte de o victorie care îi va conferi puteri executive crescute. El este perceput de mulţi ca un autocrat care a abandonat drumul democratic al Turciei, iar după puciul din 2016 guvernează cu o mână de fier, îndepărtându-şi adversarii sau criticii fără scrupule.

Însă alegerile anticipate pe care le-a convocat în aprilie i-au adus o surpriză: coagularea unei opoziţii care ar putea prelua majoritatea în Parlament. Iar principalul său contracandidat, Muharrem Ince, susţinut de Partidul Republican, cea mai mare formaţiune de opoziţie, s-a dovedit un adversar redutabil.

Erdogan este acum un om obosit. Un om lipsit de pasiune, care se uită cu dispreţ la oameni. Un arogant”, a spus Muharem Ince, candidatul CHP.

Scrutinul de astăzi este atât de controversat pentru că referendumul de anul trecut i-a deschis lui Erdogan calea către puterea absolută: preşedintele va prelua şi atribuţiile premierului, funcţie care dispare de acum încolo.

Între timp, actualul ocupant al acestui portofoliu, Binali Yldirim, a dus o campanie fidelă în sprijinul unui preşedinte care îl trimite practic în cărţile de istorie ca ultimul prim-ministru al Turciei moderne.

Pentru o victorie consistentă, Recep Tayyip Erdogan ar trebui să câştige detaşat cursa prezidenţială. Dacă nu va obţine peste 50% din voturi, va trebui să-l înfrunte direct în turul doi pe cel mai puternic rival, Muhammer Ince.

Pe de altă parte, în alegerile parlamentare, un rol important va juca şi procentul mic însă hotărâtor de 10%, pe care îl va obţine partidul pro-kurd HDP, opozant înverşunat al lui Recep Erdogan. Mai mult, în cazul unei victorii a lui Erdogan la prezidenţiale, guvernarea acestuia ar fi extrem de dificilă, dacă Parlamentul ar urma să fie controlat de opoziţie.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Turcia îl sprijină pe Mark Rutte pentru șefia NATO

Erdogan nu se mai întâlnește cu Biden pe 9 mai. Președintele turc și-a amânat vizita la Casa Albă

Vicepreședintele Turciei a venit în vizită oficială în România și s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu

Erdogan acuză Occidentul că închide ochii la suferinţele civililor din Fâşia Gaza

Partenerii noștri