Live

Australia își redeschide granițele, după aproape doi ani. Care este condiția pentru a primi viză

Data actualizării: Data publicării:
Cangurii pot comunica prin intermediul privirii cu oamenii, arată un studiu. Foto: Profimedia Images

Australia a anunțat că își va redeschide granițele pentru turiștii vaccinați și alți călători care dețin viză, după aproape doi ani de izolare totală, scrie BBC.

„Dacă sunteți vaccinați cu două doze, vă urăm bun venit”, a declarat premierul Scott Morrison.

Redeschiderea granițelor pe 21 februarie este o veste bună pentru multe sectoare, inclusiv în cel al educației internaționale.

Australia a avut unele dintre cele mai stricte controale la graniță pe durata pandemiei.

În martie 2020, guvernul a închis granițele: a blocat intrarea în țară pentru cei mai mulți străini, pentru a combate răspândirea virusului.

Premierul Scott Morrison a declarat luni că persoanele care sosesc în Australia după redeschiderea granițelor trebuie să facă dovada vaccinării. 

„Asta e regula. Toată lumea trebuie să o respecte”, a spus Morrison.

Călătorii navaccinați, care au o motivare medicală pentru a nu se vaccina, trebuie să aplice pentru a fi exceptați de la regula vaccinării și, dacă li se acordă viză, vot trebui să stea în carantină la hotel.

Australia a impus unele dintre cele mai dure restricții în pandemie, anul  trecut interzicând chiar propriilor cetățeni să mai părăsească țara.

Australia a înregistrat peste 2,7 milioane de cazuri de cotonavirus până acum și 4.248 de decese, potrivit datelor Universității Johns Hopkins. Aproape 80% din populație este complet vacinată.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a fost ucisă la fiecare patru zile în 2024, în Australia. Oamenii cer ca aceste violențe să fie declarate urgență națională

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

“Bărbatul cu bâta”, care a intervenit eroic în timpul atacului de la mall-ul din Sydney, a primit cetăţenie australiană

China amenință cu proliferarea nucleară în Pacific după ce Australia a anunțat că se va dota cu submarine propulsate nuclear

Partenerii noștri