Live

Cea mai mare piatra la rinichi din lume, îndepărtată chirurgical de medicii din Sri Lanka

Data publicării:
Sursa foto: https://www.army.lk/

Medici militari din Sri Lanka au îndepărtat cel mai mare calcul renal din lume de la un militar în retragere, a anunţat miercuri armata, relatează AFP.

Fostului subofiţer, în vârstă de 62 de ani, i s-a îndepărtat un calcul renal care cântărea 801 grame, de peste cinci ori greutatea medie a unui rinichi la bărbaţi, a precizat sursa citată.

Calculul renal măsura 13,37 centimetri lungime, în timp ce în medie un rinichi măsoară între 10 şi 12 centimetri, scrie Agerpres.

"Înlăturarea celui mai mare şi mai greu calul renal din lume prin intervenţie chirurgicală a avut loc pe 1 iunie la Spitalul Militar din Colombo", a precizat armata într-un comunicat.

Sursa foto: https://www.army.lk/

Anunţul autorităţilor survine după recunoaşterea acestui record de către Guinness World Records.

Recordul anterior - 620 de grame - pentru un calcul renal a fost înregistrat în Pakistan în 2008, potrivit Guinness.

"Cel mai important lucru pentru noi este că rinichiul funcţionează normal în pofida prezenţei acestui calcul", a declarat chirurgul militar K. Sutharshan.

Militarul în retragere a explicat la un post de televiziune local că suferea de dureri abdominale din 2020, iar medicamentele care i s-au prescris nu au avut niciun efect.

Calculii renali sunt pietre formate din săruri minerale care se acumulează în rinichi, organ care filtrează sângele.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Francezii au intrat în Cartea Recordurilor cu o baghetă mai lungă decât un teren de fotbal

O femeie din Ucraina a intrat în Cartea Recordurilor cu cel mai lung păr din lume

Un polonez a stat patru ore scufundat în gheață și a intrat în Cartea Recordurilor (VIDEO)

Bobi, desemnat de Cartea Recordurilor drept cel mai bătrân câine din lume, pierde titlul după o investigație

Partenerii noștri