Live

Cea mai mare tumoare pe creier din lume, extirpată de medicii din India

Data actualizării: Data publicării:

Chirurgii din oraşul indian Mumbai au extirpat o tumoare pe creier de 1,87 kilograme de la un bărbat de 31 de ani, aceasta fiind, în opinia specialiştilor respectivi, cea mai mare tumoare cerebrală din lume, informează DPA, citată de Agerpres.



Operaţia, care a durat şapte ore, a avut loc pe 14 februarie la Spitalul Nair.

Ştirile despre această procedură nu au apărut însă decât recent după ce spitalul s-a asigurat că intervenţia chirurgicală a avut succes, în condiţiile în care pacientul - Santlal Pal - şi-a revenit după operaţie, au indicat joi medicii de la această instituţie.

„Tumoarea a fost atât de mare, încât părea că un alt cap se afla în vârful capului pacientului", a declarat prin telefon din Mumbai unul dintre membrii echipei de chirurgi, Srikanth Balasubramaniam.

„Am verificat arhiva în care se indică că recordul anterior a fost dat de extirparea unei tumori cerebrale de 1,4 kilograme, tot la Mumbai", a adăugat el.

Din cauza tumorii, Pal nu a mai putut vedea şi a devenit anemic. Potrivit doctorilor, în urma intervenţiei, bărbatul îşi va recăpăta gradual vederea şi starea de sănătate.

Pal, de profesie comerciant, a trăit cu tumora timp de trei ani. El a fost refuzat de medicii de la trei spitale care i-au spus că tumoarea sa este inoperabilă. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un panou publicitar uriaș s-a prăbușit în India în timpul unei furtuni: 12 morți și cel puțin 60 de răniți

BBC: Bărbatul care a câștigat lupta cu industria cărbunelui și a salvat o pădure uriașă de la distrugere

Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600 de ani, dar nu a ruginit nici până astăzi

Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027

Partenerii noștri