Live

Doi soți care și-au torturat fiul pentru că e gay au fost condamnați la închisoare: „Te întorci la normal, ori te arunc de la balcon”

Data publicării:
Doi soți care și-au torturat fiul pentru că e gay au fost condamnați la închisoare. Foto: Shutterstock

Doi soți din Torino, părinții unui adolescent homosexual, au fost condamnați la închisoare cu suspendare după ce și-au amenințat fiul că îl aruncă de la balcon dacă nu „se întoarce la normalitate”, relatează Corriere della Sera.

Potrivit sursei citate, femeia a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, iar bărbatul la doi ani. De asemenea, instanța i-a obligat pe aceștia să-i plătească fiului despăgubiri bănești pentru tratamentul la care l-au supus.

Amândoi au primit pedepse cu suspendare datorită participării la cursul de „recuperare”.

Există o lungă listă de hărțuiri la care părinții și-ar fi supus fiul, care avea doar 14 ani la momentul respectiv.

Cuplul a aflat despre înclinațiile sexuale ale băiatului citindu-i pe ascuns jurnalul. Pe acele pagini, despre care credea că vor rămâne private, tânărul de 14 ani mărturisea: „Îmi plac băieții, sunt homosexual”.

O „rușine” și un „afront” pentru tatăl care ar fi încercat totul pentru a corecta orientarea fiului său. L-a pedepsit cu bătaia, i-a confiscat telefonul mobil și chiar l-a pus să alerge noapte pe stradă, pe jumătate dezbrăcat.

„Ori te întorci la normal, ori te arunc de la balcon”, i-ar fi spus bărbatul adolescentului.

Mai mult, bărbatul îl obliga pe tânăr să se îmbrace ca un „băiat” și să facă „lucruri de băiat”: să-și lase barbă și să curteze fete.

Timp de doi ani – din 2020 până în 2022 – adolescentul ar fi suferit maltratările părinților săi și apoi s-ar fi destăinuit psihologului școlar, căruia i-a spus că tatăl său i-a dat o lună pentru a-i dovedi că s-a culcat cu o fată.

De aici a pornit ancheta, care s-a încheiat cu cererea de trimitere în judecată a părinților: tatăl a fost acuzat de infracțiunea de rele tratamente, în timp ce mama a fost acuzată că nu a împiedicat abuzurile fizice și psihologice.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mafia italiană nu-și mai murdăreşte mâinile cu sânge. „Ar fi fost o prostie să credem că nu vor profita de un aflux uriaş de bani”

Oamenii se pot căsători complet dezbrăcați pe o plajă din Sardinia. Primarul a avut ideea și spune că motivele sunt serioase

În timp ce statul e blocat în soluții, sute de copii cu malformații cardiace au fost salvați în străinătate: „Ar fi murit în România”

Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână

Partenerii noștri