Live

Evadarea spectaculoasă a unui român dintr-o închisoare din Austria

Data actualizării: Data publicării:
Un român a evadat dintr-o închisoare din Austria FOTO: krone.at

Un român de 19 ani a reușit să evadeze sâmbătă dintr-o închisoare austriacă în urma unei operațiuni care pare inspirată din filme.

Românul, dar și colegii lui de celulă - doi ceceni de 21 și 26 de ani -, au evadat printr-o gaură de 30 pe 30 cm făcută în peretele gros de 70 cm din celula lor din închisoarea Graz-Karlau. Au coborât apoi zidul înalt de 12 metri folosind cearșafuri legate. Însă cei trei deținuți, condamnați la pedepse cuprinse între 1 și 3 ani pentru infracțiuni contra patrimoniului, cel mai probabil furt, s-au bucurat de libertate doar câteva minute, fiind reținuți de gardieni după ce au trecut de zidul exterior al închisorii, potrivit presei austriece.

Evadarea lor a alarmat tot sistemul penitenciar din țară, fiind derulate controale ample în absolut toate închisorile, pentru a fi verificate măsurile de securitate.

Directorul de la Graz-Karlau, Gerhard Derler, spune că incidentul din închisoarea lui este acum investigat pentru a se determina cum a fost posibil ca cei trei tineri să pună la punct întreaga operațiune, având în vedere că peniteniarul a fost modernizat recent și dotat cu sisteme performante de securitate.

Ultima evadare din acest penitenciar ar fi avut loc la începutul anilor '90.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Herbert Kickl, liderul extremei drepte din Austria, este anchetat pentru corupţie

Un urmărit internaţional, prins în județul Argeș după ce a alimentat la benzinărie o mașină furată şi a plecat fără să plătească

Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege

Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui Hitler, de ziua lui, dar nu știau ce se află acum în clădire

Partenerii noștri