Live

Video&Foto Fotografia sumbră care surprinde realitatea din punctul zero al epidemiei cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Sursă foto: Guliver/ Getty Images

Cadavrul unui bărbat întins pe trotuar, în Wuhan, păzit de doi bărbați echipați cu costume de protecție – aceasta este imaginea care surprinde realitatea sumbră din punctul zero al epidemiei cu coronavirus, scrie The Guardian.

Jurnaliștii AFP au făcut fotografia, joi dimineață, înainte ca o ambulanță să sosească la locul tragediei și să ridice cadavrul. AFP a contactat ulterior oficialii din Poliție și Sănătate, dar nu au putut obține detalii despre cazul victimei sau cum a survenit decesul.

În imagine se poate observa cum bărbatul este întins pe spate în fața unui magazin de mobilă. Ulterior, personalul medical a acoperit trupul neînsuflețit al victimei cu o pătură albastră, apoi l-au așezat în ambulanță.

"Este groaznic", a declarat o trecătoare. „În aceste zile au murit foarte multe persoane.”

Autoritățile chineze au anunțat că 42 de persoane au murit în cursul zilei de joi în provincia Hubei din cauza noului coronavirus, iar o altă persoană a murit în provincia Heilongjiang, din nord-estul țării, astfel că numărul total al deceselor se ridică acum la 213, toate înregistrate în China.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat, joi, că epidemia de coronavirus este urgență publică internațională, potrivit New York Times.  OMS a declarat că infecția cu coronavirus reprezintă o urgență medicală globală pentru că riscul infectării a depășit China, locul unde virusul a apărut luna trecută.

Organizația avertizează toate statele membre ale Națiunilor Unite că trebuie să trateze această epidemie cu seriozitate.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Agenția Europeană a Medicamentului: în această iarnă ar putea să apară noi variante ale coronavirusului

Coronavirus România, INFORMAȚII OFICIALE: 2.671.314 de infectări și 62.624 de persoane decedate din cauza COVID-19

Studiu: Numărul chinezilor din Wuhan infectaţi cu COVID-19 este de 10 ori mai mare decât cel din rapoartele oficiale

Comisar european: Știm cu siguranţă că nu va exista o revenire economică în "V"

Partenerii noștri