Live

Jurnalist saudit ucis. O mașină diplomatică saudită, găsită abandonată într-o parcare din Istanbul

Data publicării:

Anchetatori turci au găsit luni un vehicul cu număr de înmatriculare diplomatic saudit - abandonat într-o parcare din Istanbul - în cadrul anchetei cu privire la moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, potrivit presei turce, relatează AFP.

Această berlină neagră, cu numărul de înmatriculare diplomatic 34 CC 1736, a fost găsit într-o parcare subterană la Sultangazi, un distruct situat în nordul Istanbulului.

Potrivit agenţiei de presă proguvernamentale Anadolu, anchetatorii au cerut Consulatului General al Arabiei Saudite şi Parchetului din Istanbul autorizaţia să percheziţioneze vehiculul.

Postul turc de televiziune de stat TRT a difuzat imagini în care apare parcarea încercuită cu un cordon de securitate al poliţiei. Vehiculul respectiv a fost abandonat în zilele de după uciderea lui Khashoggi, potrivit postului.

TRT a publicat, de asemenea, fotografia unui document, pe care-l prezintă ca fiind certificatul de înmatriculare al vehiculului şi care indică faptul că maşina - marca Mercedes-Benz - este înregistrată la Consulatul Arabiei Saudite.

Potrivit televiziunii, anchetatori turci au obţinut imagini filmate de camere video în care apare alt vehicul diplomatic saudit care se opreşte timp de câteva minute în aceeaşi parcare, în zilele de după uciderea lui Khashoggi.

Această nouă evoluţie are loc cu o zi înainte ca preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a promis dezvăluiri, să susţină un discurs.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O macara s-a prăbușit peste o mașină parcată lângă o benzinărie, în București

Potop în Arabia Saudită. Școlile au fost închise, oamenii au fost avertizați că vor fi inundații. Imagini cu mașini luate de ape

Arabia Saudită are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru megaproiectul „orașului viitorului” și încearcă să-i obțină din China

Antony Blinken merge în Arabia Saudită pentru discuții privind încheierea unui armistițiu în Gaza

Partenerii noștri