Live

O familie de mistreți a fost ucisă de polițiști, lângă un loc de joacă din Roma. Primarul orașului a cerut o anchetă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Primarul Romei a cerut o anchetă după ce o familie de mistreți a fost împușcată de polițiști, lângă un loc de joacă pentru copii în capitala Italiei, scrie BBC.

Un mistreț adult și cei șase purcei ai săi, probabil atrași de resturile de mâncare din coșurile de gunoi, au ajuns în preajma locului de joacă de lângă Vatican, săptămâna trecută, iar copiii din zonă au început să îi hrănească. Însă, polițiștii sosiți la fața locului au împușcat animalele cu tranchilizant, apoi le-au administrat injecții letale.

Uciderea animalelor a iscat un val de critici și furie din partea localnicilor și a grupurilor pentru protecția animalelor.

"S-a decis uciderea în grabă a animalelor care își găsiseră adăpost în zona de joacă Aurelio, în loc să fie salvate, în ciuda soluțiilor oferite autorităților", se arată într-un comunicat al Organizației Internaționale pentru Protecția Animalelor.

„M-am oferit să capturez și să mă ocup de transferul mistreților înapoi în sălbăticie”, a declarat un deputat local și președinte al unui grup pentru protecția animalelor. „Am venit cu o soluție care să nu necesite vărsarea de sânge”.

Un oficial local a declarat că decizia a fost luată din rațiuni practice. Potrivit autorităților, nu existau cuști disponibile pentru capturarea familiei de mistreți.

 

Editor : Iulia Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 21 aprilie

Buncărul lui Mussolini din al Doilea Război Mondial a fost redeschis publicului la Roma

Un bărbat din Tadjikistan, suspectat că este membru activ al grupării Statul Islamic, a fost arestat pe un aeroport din Roma

Papa Francisc și-a anulat participarea la procesiunea Via Crucis, după ce a prezidat slujba din Vinerea Mare la basilica Sfântul Petru

Partenerii noștri