Live

O femeie s-a prefăcut că are cancer pentru a primi donații, iar acum riscă închisoarea

Data publicării:

O femeie din Australia a fost pusă sub acuzare pentru că a obținut 55.000 de dolari australieni din donații, după ce a mințit că a fost diagnosticată cu cancer.

Lucy Wieland, în vârstă de 27 de ani, s-a folosit de rețelele de socializare pentru a documenta falsa ei luptă cu un cancer ovarian agresiv. Femeia a deschis un cont pe GoFundMe și le-a cerut ajutorul oamenilor, care i-au donat mii de dolari pentru tratament, relatează BBC News. 

Ea a fost arestată după ce poliția a primit un pont.

Pe contul său de Instagram, Lucy Wieland posta adeseori imagini din timpul așa-ziselor tratamente, în care apărea tunsă scurt și purtând o mască de oxigen. În alte fotografii, ea apare cu perfuzii sau mergând sprijinită în cârje.

„Nu am reușit să dorm prea mult aseară, dar am reușit să respir ușor și nu am avut dureri mari pentru prima dată în ultima săptămână. Sunt foarte recunoscătoare să am lângă mine acest băiat, în timp ce eu sunt legată de aparate”, scria tânăra în dreptul unei poze postate pe Instagram.

Nu se știe deocamdată dacă iubitul tinerei, care apare în mai multe fotografii alături de ea, știa că Wieland nu este, de fapt, bolnavă și nici dacă tânăra suferă de vreo altă afecțiune.

Inspectorul-șef al poliției din Queensland a declarat că acest caz este dezamăgitor pentru toți oamenii de bună credință care au vrut să o ajute pe tânără și i-au donat bani pentru tratament.

El a precizat că poliția a intervenit atunci când o persoană i-a sesizat cu privire la „unele probleme cu povestea spusă de Wieland”, lucru care a condus la o investigație.

Femeia a fost inițial arestată, apoi eliberată pe cauțiune, dar i s-a reținut pașaportul. Ea va apărea în fața judecătorilor în luna decembrie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Atacatorii profită de graba și entuziasmul vostru”. Avertismentul experților pentru românii care fac cumpărături online de sărbători

O femeie a fost ucisă la fiecare patru zile în 2024, în Australia. Oamenii cer ca aceste violențe să fie declarate urgență națională

Statul Arizona, câștigat de Biden în 2020, îi pune sub acuzare pe acoliții lui Trump care au încercat să fraudeze alegerile

Un bărbat a plătit 13.000 de euro pe un utilaj pe care nu l-a mai primit. "Chilipirul" era de fapt o escrocherie anchetată în Germania

Partenerii noștri