Live

O şcoală din Argentina îi lasă pe elevi să vină în costum de baie la cursuri și să se stropească cu apă, din cauza căldurii

Data actualizării: Data publicării:
O şcoală din Argentina îi lasă pe elevi să vină în costum de baie la cursuri FOTO: Rosario Plus

Confruntată cu un val de căldură care afectează mai multe regiuni din Argentina de aproape două săptămâni, o şcoală din Rosario (nord) a luat o măsură neobişnuită: le permite elevilor să vină în costume de baie pentru a le putea stropi cu apă în recreaţie, a informat luni presa locală.

Termometrul a urcat luni până la 38 de grade Celsius în provincia Buenos Aires şi în mai multe provincii din nord-centrul ţării într-o interminabilă vară australă, care a înregistrat mai multe recorduri: cea mai caldă vară de la începutul măsurătorilor (1906) pentru Buenos Aires şi cea mai caldă vară la nivel naţional din 1961, potrivit Agerpres.

Numeroase şcoli şi-au suspendat cursurile săptămâna trecută din cauza lipsei aparatelor de climatizare sau în aşteptarea unei scăderi a temperaturilor.

Într-o şcoală din Rosario, la 310 km de Buenos Aires, complexul Francisco Gurruchaga, unde aerul condiţionat nu poate fi folosit din cauza tensiunii electrice scăzute, cursurile au fost suspendate până miercuri sau joi pentru elevii de gimnaziu. Însă conducerea şcolii a luat o măsură inedită pentru a nu-i priva de cursuri pe elevii din ciclul primar.

"Am hotărât că elevii (...) care doresc acest lucru, să poată participa la cursuri în costume de baie, sandale, cu un prosop şi haine de schimb, iar în recreaţie copiii vor sta la umbră şi vor putea folosi un furtun de grădină" pentru a se stropi cu apă, a precizat conducerea şcolii într-o scrisoare adresată părinţilor săptămâna trecută, menţionată de cotidianul din Rosario, La Capital.

"Nu am mai întâlnit (o căldură) ca aceasta, iar şcoala trebuie să ofere un răspuns", a declarat directoarea Marian Sanchez, precizând pentru postul de televiziune local Cadena 3 că apa va fi folosită în mod responsabil.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini greu de privit din Vietnam. Pescarii înaintează cu greu cu bărcile printre sute de mii de pești morți, pe sute de hectare

Rămăşiţele superstarului Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

Burduja îl critică pe N. Dan pentru că a retras polițiștii din locurile publice: „Fenomenul drogurilor e cea mai mare problemă”

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Partenerii noștri