OMS: 650.000 de copii din Africa au primit primul vaccin împotriva malariei. Boala ucide 400.000 de oameni pe an
Aproximativ 650.000 de copii din Africa au fost imunizaţi împotriva malariei, la doi ani după introducerea primului vaccin în cadrul unui program-pilot istoric în Malawi, Ghana şi Kenya, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează AFP, preluată de Agerpres. Peste 200 de milioane de oameni se îmbolnăvesc de malarie în fiecare an, iar circa 400.000 mor.
Vaccinul împotriva malariei, combinat cu alte măsuri de protecţie, ar putea salva zeci de mii de vieţi pe an, susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ai cărei experţi urmează să decidă în octombrie dacă recomandă o utilizare mai largă a serului în lume.
"RTS,S", fabricat de compania farmaceutică britanică GSK, este un vaccin care acţionează împotriva unui parazit transmis de ţânţari (Plasmodium falciparum), cel mai mortal parazit din lume şi cel mai răspândit în Africa.
Începând din 2019, trei ţări din Africa subsahariană - Ghana, Kenya şi Malawi - au început să introducă vaccinul în anumite regiuni selecţionate, unde transmiterea paludismului este moderată până la severă. La doi ani după începerea acestui prim test la nivel mondial, 1,7 milioane de doze de vaccin au putut fi administrate, a afirmat OMS într-un comunicat.
„Ghana, Kenya şi Malawi arată că programele de imunizare infantilă existente permit administrarea în mod eficient a vaccinului împotriva malariei la copii, dintre care unii pot să nu aibă acces la o plasă de ţânţari impregnată cu insecticid sau la alte măsuri de prevenire a malariei”, a declarat Kate O'Brien, directoare a departamentului de imunizare şi vaccinuri în cadrul OMS.
400.000 de decese anual
Vaccinul, care necesită 4 doze până la vârsta de aproximativ doi ani, „ar putea fi cheia pentru a face prevenirea malariei mai echitabilă şi pentru a salva mai multe vieţi”, a adăugat ea.
În doi ani, 650.000 de copii au beneficiat de vaccin. Pentru OMS, acest număr într-o perioadă relativ scurtă este un semn al cererii mari de vaccin.
În Africa, unde malaria ucide anual sute de mii de persoane, acest vaccin este sinonim cu speranţa, mai ales că temerile privind rezistenţa la tratament a malariei cresc.
În 2019, numărul de noi infecţii a fost de circa 229 de milioane, un număr relativ stabil în ultimii 4 ani. Din 2018, decesele au stagnat la aproximativ 400.000 de persoane anual, dintre care mai mult de 265.000 sunt copii mici.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News