Egiptul a scăpat de „virusul antic” care „i-a chinuit pe faraoni”. Un pas cu adevărat istoric, spune șeful OMS

Data publicării:
The golden mask of Tutankhamun in Egypt
Malaria a afectat Egiptul încă din perioada faraonilor. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut oficial Egiptul ca ţară „liberă de malarie”, un certificat pe care Ministerul Sănătăţii din ţara arabă l-a ridicat luni şi care marchează o etapă importantă după aproape 100 de ani de eforturi pentru eradicarea unei boli prezente în acest teritoriu încă de pe vremea faraonilor.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, cu ocazia eliberării certificatului, că acesta este un pas „cu adevărat istoric” şi a salutat angajamentul Egiptului de a scăpa de „virusul antic” şi de a deveni „o sursă de inspiraţie pentru alte ţări din regiune”, conform Agerpres.

Malaria este la fel de veche ca însăşi civilizaţia egipteană, dar boala care i-a chinuit pe faraoni aparţine acum istoriei, nu viitorului”, a declarat directorul OMS, citat într-un comunicat.

Egiptul se alătură astfel celor 44 de ţări care au fost declarate libere de malarie de către OMS.

Primirea, astăzi, a certificatului 'liber de malarie' nu este sfârşitul călătoriei, ci începutul unei noi etape”, a declarat ministrul egiptean al Sănătăţii, Khaled Abdel Ghaffar. „Acum trebuie să ne străduim să ne menţinem realizările”, a adăugat oficialul.

Această certificare este acordată numai după ce o ţară a demonstrat întreruperea transmiterii bolii cel puţin în „ultimii trei ani consecutivi” şi capacitatea de a „preveni restabilirea transmiterii”, a spus ministrul.

Transmisă de ţânţari, malaria se răspândeşte în special în ţările tropicale, infecţia fiind provocată de un parazit care ucide peste 600.000 de persoane pe an, 95% dintre acestea în Africa, potrivit OMS.

Malaria a afectat Egiptul încă din perioada faraonilor, fiind descoperite dovezi ale prezenţei bolii în mumii precum cea a lui Tutankhamon.

Primele eforturi de reducere a contactului dintre oameni şi ţânţarii purtători au început în anii 1920, când ţara a interzis cultivarea orezului şi a altor culturi în proximitatea locuinţelor.

Construcţia barajului Aswan pe Nilul Superior, în anii 1960, a introdus noi riscuri, deoarece apa stagnantă a creat noi zone de reproducere pentru ţânţari.

Cu toate acestea, până în 2001, Egiptul a ţinut malaria „ferm sub control”, conform OMS, iar în 2014 ţara a reuşit să aducă rapid sub control un focar în Aswan. De atunci, cifrele au scăzut până la nivelul actual.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea Alinei Gorghiu, propusă vicepremier în Guvernul Veștea. Câți bani are în conturi și investiții
Digi FM
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și pâinea e scumpă, și apartamentele. Nu se...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, cea mai senzuală mireasă. Rochie mulată cu spatele gol și o atitudine de superstar
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amber Heard, apariție rară alături de fiica sa în Spania. Cum arată Oonagh la cinci ani
Adevarul
Țara preferată de mii de români pentru vacanța de vară, lovită de scumpiri. Cât au crescut prețurile
Newsweek
Ce ajutoare și bonusuri la pensie se primesc în 2026? Care pensionari pot lua 10.000 lei în plus?
Digi FM
Celebra clădire în formă de coș de picnic din SUA este de vânzare: cât costă construcția cu mânere de 75 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Au găsit veriga lipsă? Cercetătorii propun o explicație radicală pentru apariția vieții pe Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Cuvinte dure ale unui regizor la adresa lui Val Kilmer: „A fost cel mai rău om pe care l-am cunoscut”
UTV
Kim Kardashian și-a schimbat radical look-ul. Vedeta a apărut cu un bob blond platinat inspirat de Marilyn...