Live

OMS nu susține pașapoartele de vaccinare pentru călătoriile internaționale: Nu se știe dacă vaccinările previn transmiterea virusului

Data actualizării: Data publicării:
Certificatele verzi de călătorie vor fi folosite în UE din această vară. Foto: Profimedia Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu susţine impunerea paşapoartelor de vaccinare pentru intrare sau ieşire întrucât nu se ştie cu siguranţă dacă vaccinările previn sau nu transmiterea virusului, precum şi ca urmare a unor temeri legate de echitate, a afirmat marţi o purtătoare de cuvânt a organizaţiei, potrivit Reuters, informează Agerpres.

„Noi, în calitate de Organizaţie Mondială a Sănătăţii, afirmăm în acest moment că nu am dori să vedem paşaportul de vaccinare ca o condiţie de intrare sau ieşire deoarece nu suntem siguri în acest stadiu că vaccinul previne transmiterea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris.

„Există toate celelalte întrebări, pe lângă problema discriminării împotriva persoanelor care nu se pot vaccina dintr-un motiv sau altul”, a mai spus ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a solicitat săptămâna trecută Parlamentului European și Consiliului să adopte cât mai repede propunerea privind certificatele digitale de călătorie și a făcut un apel către țările UE să creeze „fără întârziere” infrastructura necesară folosirii pașapoartelor COVID.

„Certificatele verzi digitale ne vor ajuta să reluăm călătoriile sigure în UE. Scopul nostru este să le avem funcționale până în această vară. Așadar, invit Parlamentul European și Consiliul să adopte propunerea noastră, iar țările UE să creeze fără întârziere infrastructura necesară!”, susține Ursula von der Leyen.

Potrivit propunerii Comisiei Europene, certificatul de călătorie va include informaţii cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19, la un rezultat negativ la testul Covid-19, precum şi informaţii privind orice infecţie anterioară cu coronavirus.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedintele Consiliului European: „Orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor”

Protest uriaș în capitala Georgiei. 20.000 de oameni au manifestat la Tbilisi împotriva legii „influenţei străine”

"Foloseşte-ţi votul": Parlamentul European a lansat clipul electoral prin care cheamă cetățenii UE să voteze la alegerile europene

Victoria lui Trump, risc existențial pentru unitatea Europei. Cum ar putea fi dezbinată UE dacă magnatul revine la Casa Albă (Politico)

Partenerii noștri