Live

Premierul britanic Boris Johnson și-a angajat un antrenor personal pentru a slăbi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, și-a angajat un antrenor personal, după ce a recunoscut că trebuie să slăbească, scrie The Telegraph. Politicianul lucrează cu Harry Jameson, care se descrie ca fiind un „antrenor de elită”, după ce a colaborat anterior cu mai multe vedete de televiziune.

"Este greu să slăbeşti, dar, cu câteva mici schimbări vom putea cu toţii să avem o sănătate mai bună", a declarat Boris Johnson.

Șeful executivului britanic a fost internat la Terapie Intensivă, în această primăvară, după ce a contractat COVID-19 şi a spus de mai multe ori că severitatea simptomelor sale a fost cauzată, printre altele, de faptul că este supraponderal.

„Întotdeauna mi-am dorit să slăbesc şi cred că, la fel ca mulţi oameni, mă lupt cu greutatea mea. Dar de când m-am vindecat de COVID, mi-am îmbunătățit constant condiţia fizică”.

Obezitatea crește riscul de deces din cauza infectării cu noul coronavirus cu aproape 50% și ar putea face ca vaccinul împotriva bolii să fie mai puțin eficient, conform unui studiu care cuprinde date din întreaga lume. 

„Obezitatea influențează metabolismul celular care determină cum răspunde corpul la patogeni precum SARS-CoV-2. Indivizii cu obezitate sunt mai predispuși la a avea afecțiuni care fac lupta corpului cu această boală mai grea, cum ar fi apneea, care crește hipertensiunea pulmonară sau un indice corporal care face dificilă intubarea”, a Melinda Beck, co-autoare a cercetării.

În Marea Britanie, aproape două treimi (63%) din totalul adulţilor depăşesc greutatea corporală considerată sănătoasă, 35% dintre ei fiind supraponderali şi 28% obezi, potrivit datelor guvernamentale. Un copil din trei din categoria de vârstă 10-11 ani este supraponderal sau obez în această ţară.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câinele lui Boris Johnson a umplut de purici reședința prim-miniștrilor britanici din Downing Street

Celebra reşedinţă din Downing Street 10 era „infestată cu purici”, dezvăluie un fost premier britanic. „Am avut mâncărimi”

Revenirea lui Trump la Casa Albă este "ceea ce lumea are nevoie", spune Boris Johnson

Regele Charles al III-lea a susținut pentru prima oară „Discursul Regelui” în Parlamentul de la Londra

Partenerii noștri