Live

SUA oferă 5 milioane de dolari recompensă pentru arestarea preşedintelui Curţii Supreme din Venezuela

Data publicării:
Teanc de dolari. Foto: GettyImages

Statele Unite au anunţat că oferă o recompensă de cinci milioane de dolari pentru orice informaţie care va permite arestarea preşedintelui Curţii Supreme a Venezuelei, Maikel Moreno Perez, inculpat în martie de justiţia americană pentru spălare de bani, relatează AFP, citată de Agerpres.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a spus că, în cursul ultimilor ani, Perez a primit personal mită în bani sau bunuri materiale pentru a influenţa rezultatul unor procese penale sau civile.

Moreno Perez a primit mită în schimbul unor decizii judicare în peste 20 de dosare, în favoarea punerii în libertate a unor persoane reţinute sau clasării anumitor dosare, a estimat secretarul de stat american, potrivit unui comunicat de presă.

Aflat deja din mai 2017 pe lista neagră a Trezoreriei americane, preşedintele Curţii Supreme a Venezuelei a fost adăugat marţi, împreună cu soţia, pe cea a Departamentului de Stat al SUA, pentru corupţie.

Această decizie reafirmă angajamentul Statelor Unite de a lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate transnaţionale din Venezuela, a precizat Mike Pompeo.

Administraţia Donald Trump şi-a înmulţit sancţiunile şi presiunile asupra liderilor din Venezuela şi anturajului acestora pentru a încerca să îl alunge de la putere pe preşedintele socialist Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi recunoaşte legitimitatea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi de armată dintr-o mină de aur clandestină din Venezuela

Nicolas Maduro a adoptat legea pentru anexarea unei părţi din Guyana vecină

A murit cel mai vârstic bărbat din lume. În anul 2022 avea 11 copii și 41 de nepoți

Echipa lui Aleksei Navalnîi oferă recompensă pentru informații despre moartea liderului opoziției ruse

Partenerii noștri