Live

Turcia acuză Israelul că a lovit biroul agenției de presă Anadolu din Gaza

Data publicării:
Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de externe Foto: Gulliver/GettyImages

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat sâmbătă că forţele aeriene israeliene au tras asupra unei clădiri din Fâşia Gaza în care îşi are birourile agenţia de ştiri turcă de stat Anadolu, adăugând că atacurile au fost o crimă împotriva umanităţii, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Pe de altă parte, Statele Unite au condamnat tirul de rachete din Fâşia Gaza spre Israel, susţinând dreptul Israelului la autoapărare. „Suntem alături de Israel şi susţinem pe deplin dreptul său la autoapărare împotriva acestor atacuri odioase”, a declarat un oficial al Departamentului de stat.

Militanţii din Fâşia Gaza au lansat sâmbătă circa 250 de rachete pe teritoriul Israelului, iar ca răspuns, Israelul a efectuat mai multe raiduri aeriene, în care au murit patru persoane, printre care o fetiţă de 14 luni şi mama ei însărcinată, susține partea palestiniană. Nu este clar în ce circumstanțe au murit mama și copilul.

Citiți și: Care sunt planurile cu palestinienii? Interviu cu David Saranga, ambasadorul Israelului la București

Această escaladare, cea mai importantă după mai multe săptămâni, intervine în a doua zi după proteste neobişnuit de violente de-a lungul frontierei dintre Fâşia Gaza şi Israel.

Patru palestinieni au murit vineri în Fâşia Gaza, doi militanţi Hamas în urma loviturilor aeriene din Israel şi doi palestinieni în timpul protestelor de la graniţa enclavei. Loviturile armatei israeliene asupra unei poziţii militare a mişcării islamiste radicale Hamas au fost efectuate ca răspuns la atacurile cu focuri de armă din sudul Fâşiei, în care doi soldaţi israelieni au fost răniţi.

Facţiunile militare din Gaza au anunţat, într-o declaraţie comună, că moartea palestinienilor va fi răzbunată.

În ultimele săptămâni, tensiunile dintre militanţii israelieni şi palestinienii din Fâşia Gaza au escaladat. Potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, din martie anul trecut peste 270 de palestinieni au fost ucişi şi câteva mii au fost răniţi în protestele de la frontieră.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini cu debarcaderul plutitor pe care îl construiește armata SUA în Gaza. Pentagonul spune că va costa 320 de milioane de dolari

David Cameron spune că Hamas a primit o „ofertă foarte generoasă” de armistițiu de 40 de zile în Gaza

New York Times: CPI se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi ai Hamas. Ar fi vizat și Netanyahu

România trimite un nou pachet de ajutor umanitar în valoare de milioane de lei în Fâșia Gaza

Partenerii noștri