Live

Mesaj de ultimă oră al Comisiei Europene pentru Marea Britanie în problema Brexit-ului

Data publicării:
Foto: Carl Court/Getty Images

Liderii Uniunii Europene (UE) ar putea decide să extindă termenul de 29 martie pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar în cazul în care Londra furnizează un motiv valid pentru o astfel de cerere, a indicat miercuri Comisia Europeană, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Foto: GettyImages

„Marea Britanie nu a solicitat o prelungire. Dacă va exista o cerere de prelungire din partea Marii Britanii în care să fie prezentate motivele unei astfel de prelungiri, va trebui ca UE27 să ia o decizie în unanimitate", a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Margaritis Schinas.

Premierul britanic Theresa May încearcă miercuri să obţină un consens în legislativ cu privire la un acord de Brexit, după respingerea masivă de marţi seara din Camera Comunelor a acordului negociat de guvernul său cu Bruxelles. 

CITIȚI ȘI: 

Premierul Olandei are o întrebare simplă pentru britanici în furtuna politică a Brexit-ului

Începe un exod al instituțiilor financiare din cauza Brexitului? Anunțul autorității germane de supraveghere a piețelor financiare

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ursula von der Leyen nu exclude interzicerea TikTok în UE dacă va fi realesă în fruntea Comisiei Europene

Ţările UE au aprobat noi reguli, mai relaxate, privind datoria publică şi deficitul bugetar

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Politico: UE pune tunurile pe China în războiul subvențiilor. Beijingul amenință că va contraataca

Partenerii noștri