Live

Miniştrii de finanţe din țările G7, de acord să plafoneze preţul petrolului din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Christian Lindner, ministrul de finanțe din Germania, ţară care deţine în prezent preşedinţia grupului celor şapte ţări cele mai industrializate. Foto: Profimedia

Miniştrii de finanţe din țările G7 (principalele ţări industrializate din lume) intenţionează să implementeze o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenite din Rusia, au confirmat vineri oficialii, într-o declaraţie comună.

Plafonul iniţial al preţurilor se va baza pe o serie de elemente tehnice, iar nivelul preţurilor va fi revizuit dacă va fi necesar, au precizat miniştrii de finanţe din G7.

„Avem va obiectiv alinierea implementării cu calendarul măsurilor din cadrul celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE”, au adăugat oficialii, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit agenţiei EFE, miniştrii Finanţelor din G7 au reiterat vineri propunerea de obţine sprijinul necesar pentru a impune un plafon pentru preţul petrolului rusesc.

„Căutăm o coaliţie amplă pentru a maximiza eficienţa”, se arată în documentul ce a fost publicat pe pagina web a Ministerului de Finanţe din Germania, ţară care deţine în prezent preşedinţia grupului celor şapte ţări cele mai industrializate.

În acest fel, se urmăreşte „reducerea veniturilor Rusiei din vânzarea de petrol”, ce reprezintă o importantă sursă de finanţare a războiului dus în Ucraina şi, totodată, oprirea creşterii preţurilor mondiale ale energiei.

În ciuda scăderii volumelor de export la petrol, veniturile Rusiei din acestea în iunie au crescut cu 700 de milioane de dolari din luna mai, datorită prețurilor împinse în sus de războiul din Ucraina, a transmis luna trecută Agenția Internațională de Energie.

Liderii occidentali au căzut de acord în iunie să exploreze ideea de a plafona cât de mult pot plăti rafinăriile și traderii pentru țițeiul rusesc – o mișcare despre care Moscova spune că nu o va respecta și pe care o poate contracare prin livrările către state care nu aplică acest plafon.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria: „Nu vrem ca lucrurile să explodeze”

Încă un american a fost arestat în Rusia. A fost acuzat că a băut și apoi a ieșit afară dezbrăcat

Maia Sandu: Moldova va face totul pentru a păstra pacea, dar dacă Rusia va ataca, ne vom apăra

Imagini din satelit cu podul Kerci arată că Ucraina n-ar mai avea de ce să-l atace. Rusia folosește alt traseu ca să transporte muniție

Partenerii noștri