Live

Misterioasele „incidente de sănătate” din Cuba revin

Data actualizării: Data publicării:

Un nou diplomat al SUA, primul după zece luni, a fost victima misterioaselor „incidente de sănătate" care au afectat deja 24 de americani în Cuba, a anunţat joi Departamentul de Stat, citat de AFP, transmite Agerpres



„Este primul caz confirmat medical la Havana din august 2017. Numărul americanilor afectaţi este acum de 25", a declarat la Washington purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert.

Acest ultim caz a fost diagnosticat „în urma unor examinări medicale complete", purtătoarea de cuvânt spunând că persoana în chestiune a manifestat simptome „similare" celorlalţi 24 de diplomaţi aflaţi la post în Cuba. Un alt diplomat a fost evacuat din Havana, dar rezultatele analizelor sale medicale nu sunt încă cunoscute.

Cel puţin un alt angajat al guvernului american a fost afectat de aceleaşi simptome în China, întărind misterul în jurul a ceea ce Statele Unite au descris ca fiind „atacuri ţintite", sau „acustice". Nici cauza şi nici autorii acestor „incidente de sănătate" din Cuba şi China nu au fost până la acest moment identificate, iar Departamentul de Stat a creat la începutul lui iunie o echipă de lucru pentru a coordona răspunsul.

Între sfârşitul lui 2016 şi vara lui 2017, mai mult de 20 de diplomaţi americani aflaţi la post la Havana au suferit de dureri de cap, pierderi de auz, tulburări cognitive, vertijuri, insomnii sau probleme de vedere.

Situaţia a dus la răcirea şi mai puternică a relaţiilor deja glaciale între Washington şi Havana, americanii reproşând autorităţilor cubaneze că nu au garantat securitatea diplomaţilor trimişi la Havana. Statele Unite şi-au redus drastic prezenţa diplomatică în Cuba. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miguel Diaz-Canel a fost ales din nou președinte al Cubei, în cadrul unor alegeri pentru care a fost unicul candidat

Panică la bordul unui avion după ce cabina s-a umplut cu fum, la scurt timp după decolare. Aeronava a aterizat de urgență

Cuba organizează duminică referendum pentru legalizarea căsătoriilor gay

Criza economică din Cuba se adâncește. Havana va întrerupe energia electrică și anulează evenimente publice

Partenerii noștri