Live

Klaus Iohannis: România oferă asistență pentru instituțiile din Republica Moldova

Data publicării:
Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a discutat, prin telefon, cu liderii politici de la Chișinău, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Președintele Iohannis a discutat cu noul prim-ministru moldovean, Maia Sandu, cu vicepremierul Andrei Năstase și cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

„Aceste discuții telefonice au avut loc în contextul politic din Republica Moldova de după instalarea noului Guvern și în condițiile în care, la inițiativa Președintelui Klaus Iohannis, prin concluziile Consiliului European din 20-21 iunie a.c., liderii europeni au salutat transferul pașnic de putere de la Chișinău și au agreat consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru Republica Moldova pe baza unor măsuri concrete”, se arată în comunicatul emis de președinția României.

Klaus Iohannis „a reiterat susținerea României și a sa personală pentru parcursul european al Republicii Moldova” și „a subliniat faptul că țara noastră va sprijini transformările democratice reale, implementarea principiilor statului de drept, a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE, precum și a reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană”.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a exprimat deschiderea ca România, pe baza solicitărilor concrete ale Republicii Moldova, să acorde asistență dedicată pentru consolidarea instituțiilor din domenii prioritare pentru Republica Moldova”, se mai arată în comunicat.

Cu ocazia discuțiilor purtate, Maia Sandu a fost invitată la București la începutul lunii iulie. Igor Dodon anunță, de asemenea, că l-a invitat pe președintele Klaus Iohannis într-o vizită oficială la Chișinău.

„Totodată, am exprimat recunoștință partenerilor români pentru sprijinul acordat țării noastre în mai multe domenii. Sunt ferm convins că dialogul nostru strategic va fi impulsionat după formarea majorității parlamentare și a Guvernului de la Chișinău”, a spus Igor Dodon.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un fost aliat al Maiei Sandu candidează la preşedinţia Republicii Moldova. Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din octombrie

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Klaus Iohannis a promulgat legea care devansează alegerile prezidenţiale

Partenerii noștri