Live

Muncitori de la centrala nucleară de la Fukushima au fost stropiţi cu apă contaminată și au fost duși la spital

Data actualizării: Data publicării:
Muncitori de la centrala nucleară de la Fukushima au fost stropiţi cu apă contaminată și au fost duși la spital. FOTO: Profimedia Images

Patru muncitori de la centrala nucleară Fukushima au fost stropiţi cu apă care conţinea materiale radioactive, iar doi dintre ei au fost duşi la spital ca măsură de precauţie, potrivit operatorului centralei, citat de The Guardian.

Incidentul arată pericolele cu care se confruntă încă Japonia în procesul de dezafectare a centralei. Reactorul a fost scos din funcţiune de un tsunami din 2011, în cel mai grav dezastru atomic din lume de la Cernobîl, 

Cinci muncitori curăţau ţevile de la sistemul de filtrare a apelor uzate pentru a fi eliberate în mare, când doi dintre ei au fost stropiţi, după ce un furtun s-a desprins accidental, potrivit unui purtător de cuvânt al operatorului Tepco. Alţi doi au fost contaminaţi în timp ce curăţau scurgerea, a adăugat purtătorul de cuvânt. Nivelurile de radiaţii la cei doi bărbaţi spitalizaţi nu au depășit pragul considerat sigur.

"Ni s-a spus că starea celor doi muncitori spitalizaţi este stabilă", a declarat purtătorul de cuvânt al Tepco.

Acesta a precizat că cei doi vor rămâne în spital timp de "aproximativ două săptămâni" pentru investigații şi că societatea analizează modul în care s-a produs accidentul.

Incidentul a avut loc la câteva zile după ce Tepco a finalizat eliberarea unui al doilea lot de apă uzată de la centrală şi în timp ce inspectorii Naţiunilor Unite au vizitat instalaţia pentru o evaluare a siguranţei.

Tepco a început să pompeze peste 1 milion de tone de apă în mare, la 24 august, atrăgând critici din partea Chinei şi a comunităţilor locale de pescari. Apa este tratată pentru a elimina majoritatea substanţelor radioactive, dar conţine tritiu, un izotop al hidrogenului care nu poate fi separat cu uşurinţă din apă.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică susţine opinia Tokyo că apa eliberată este inofensivă, însă China şi Rusia au criticat eliberarea şi au interzis importurile de fructe de mare japoneze.

Eliberarea apei, echivalentă cu 540 de bazine olimpice de înot, este menită să elibereze spaţiu pentru sarcina mult mai periculoasă de îndepărtare a combustibilului radioactiv şi a molozului din cele trei reactoare afectate.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros ce mi se întâmplă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035

Un gunoi spațial gigant a fost fotografiat pentru prima oară de aproape de o companie japoneză care vrea să curețe spațiul de deșeuri

Un oraș japonez vrea să ridice un gard din plasă pentru a bloca fotografiile turistice ale Muntelui Fuji

38 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl. Zelenski: „Radiațiile nu au granițe. Centrala Zaporojie trebuie să fie eliberată”

Partenerii noștri