Live

NATO reduce amploarea Defender Europe 20, cel mai mare exercițiu programat în acest an

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

NATO va reduce amploarea principalului exerciţiu militar din acest an, Defender-Europe 20, la care urmau să participe 37.000 de militari, inclusiv din România, și care era programat să înceapă în aprilie și să dureze până în mai, desfășurându-se în şapte ţări europene. Din cauza epidemiei de coronavirus, numărul trupelor americane participante va fi mai mic, informează EFE, care citează surse din cadrul Alianței.

„Defender-Europe 20 este un exerciţiu condus de Statele Unite. Statele Unite au anunţat că vor reduce numărul de participanţi americani şi vor evalua activităţile din cadrul Defender-Europe 20, ca răspuns la focarul de coronavirus ”, a declarat un oficial al Alianţei pentru EFE, care a precizat că siguranţa personalului este „prioritară”, scrie Agerpres.

Comandamentul forţelor americane în Europa a spus, la rândul său, că „exerciţiul a fost modificat ca mărime şi amploare” şi că, începând de vineri, toate mişcările de personal şi echipamente din Statele Unite în Europa au încetat.

Aceste manevre, cele mai mari planificate de NATO în acest an, urmau să fie efectuate în şapte ţări europene: Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Au fost înregistrate cazuri de coronavirus în toate aceste ţări, unde urmau să fie desfăşurate trupe din 17 state aliate şi partenere.

Exerciţiile erau planificate în perioada 20 aprilie - 20 mai, dar mişcările echipamentelor şi ale personalului au început în februarie şi aveau să dureze până în iulie.

Scopul Defender-Europe 20 este de a consolida pregătirea strategică, prin implementarea unei forţe de luptă credibile în Europa, în sprijinul NATO şi al Strategiei Naţionale de Apărare, conform comandamentului SUA.

Săptămâna trecută, generalul Jaroslaw Mika, șeful forțelor armate poloneze, a fost găsit pozitiv la un test pentru depistarea coronavirusului Covid-19, după ce s-a întors de la o conferinţă militară în Germania destinată pregătirii exercițiului Defender-Europe 20.

Editare web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Zaharova acuză NATO că se pregătește „serios” pentru un război cu Rusia: „Să recunoaștem asta”

Geoană, despre situația din Ucraina: „Nu va fi Al Treilea Război Mondial, dar ne îndreptăm către un război prelungit”

Geoană, despre anunțurile lui Macron: NATO nu are nicio intenție să trimită trupe în Ucraina. Nu există discuții în acest sens

Partenerii noștri