Live

Novak Djokovic, expulzat. Opoziţia din Australia cere demisia premierului Scott Morrison: „A devenit ridicol pe plan mondial”

Data publicării:
Premierul Australiei, Scott Morrison, este atacat de opoziție după expulzarea lui Novak Djokovic Foto: Profimedia Images

Partidul Laburist din Australia, aflat în opoziţie, a cerut, duminică, demisia premierului Scott Morrison, afirmând că a devenit „ridicol” pe plan mondial prin decizia de expulzare a lui Novak Djokovic și tot scandalul creat în jurul tenismenului nevaccinat.

„Premierul Scott Morrison a devenit ridicol pe plan mondial. El şi guvernul său au gestionat greşit cazul Novak Djokovic, au subminat procedurile securităţii frontierelor Australiei şi au furnizat o nouă scânteie pentru mişcarea antivaccinare”, a afirmat Kristina Keneally, membră a Parlamentului australian şi ministru de interne în guvernul din umbră al opoziţiei, scrie Mediafax.

„Argumentul Guvernului Australiei în instanţă a fost că viza domnului Djokovic trebuie anulată deoarece prezenţa sa alimentează sentimentele antivaccinare din cauza a ceea ce a declarat înainte de a i se acorda viza. Întrebarea este următoarea: de ce i-a acordat Guvernul australian viză iniţial pentru a veni în Australia? Această mizerie nu este un eşec al legilor noastre, este un eşec al competenţei Guvernului Morrison şi al conducerii exercitate de acesta. A venit vremea ca domnul Morrison să plece”, a subliniat Kristina Keneally.

Reacție dură după expulzarea lui Novak Djokovic din partea Serbiei

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici,  a reacţionat vehement la decizia expulzării lui Novak Djokovic. „A fost torturat şi chinuit de Guvernul Australiei, a fost tratat ca un criminal în serie. Nu există niciun dubiu că ar fi fost tratat diferit dacă nu era cetăţean sârb”, a declarat Aleksandar Vucici, citat de BBC News. „Ajunsese în Australia cu o derogare medicală şi l-au supus tratamentelor abuzive timp de zece zile. De ce aţi făcut acest lucru? Este vorba de o vânătoare de vrăjitoare declanşată împotriva lui. Nimeni nu poate înţelege aceste lucruri. Şi nu cred că Novak este cel umilit. Cei umiliţi sunt cei care au organizat acest proces de vânătoare de vrăjitoare”, a subliniat preşedintele Serbiei.

Asociaţia Profesionistă de Tenis (ATP) consideră că absenţa lui Novak Djokovic de la Australian Open este „o pierdere” pentru turneul de tenis. „Este vorba de o serie regretabilă de evenimente. Indiferent de modul în care s-a ajuns la această situaţie, Novak este unul dintre cei mai mari campioni, iar absenţa sa de la Australian Open este o pierdere pentru turneul de tenis”, subliniază ATP, precizând însă că „menţine recomandarea vaccinării pentru toţi jucătorii”.

Jucătorul de tenis Novak Djokovic, numărul unu pe plan mondial în clasamentul ATP, a părăsit duminică Australia după decizia de expulzare luată de Guvernul australian cu argumentul că nu este vaccinat anticoronavirus. Conform agenţiei Reuters, Novak Djokovici a plecat din Australia la bordul unui avion cu destinaţia Dubai.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale Australiei și Statelor Unite

Novak Djokovic a fost lovit în cap cu o sticlă în timp ce dădea autografe. Sportivul s-a prăbușit la pământ

O femeie a fost ucisă la fiecare patru zile în 2024, în Australia. Oamenii cer ca aceste violențe să fie declarate urgență națională

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Partenerii noștri