Live

O delegație de diplomați arabi și musulmani a fost primită la Beijing. Aceștia cer încetarea focului în Gaza

Data publicării:
Fotografie de grup cu ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal bin Farhan Al-Saud, viceprim-ministrul Iordaniei și ministrul de externe Ayman Safadi, ministrul de externe al Egiptului Sameh Shoukry, ministrul de externe al Indoneziei Retno Marsudi, ministrul de externe palestinian Riyad Al-Maliki, ministrul de externe al Chinei Wang Yi și secretarul general al Organizației Cooperării Islamice (OCI) Hissein Brahim Taha înaintea întâlnirii de la Casa de oaspeți de stat Diaoyutai din Beijing. Sursa foto: Profimedia Images

Miniștri arabi și musulmani au cerut luni încetarea imediată a focului în Gaza. O delegație formată din reprezentanți din Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Indonezia, Palestina și Organizația pentru Cooperare Islamică a vizitat Beijingul, în prima etapă a unui turneu care are ca scop încetarea ostilităților dintre Israel și Hamas, pentru a permite ajutor umanitar în enclava palestiniană, transmite Reuters.

Delegația, care urmează să se întâlnească cu oficiali care îi reprezintă pe fiecare dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, face, de asemenea, presiuni asupra Occidentului pentru a respinge justificarea de către Israel a acțiunilor sale împotriva palestinienilor ca autoapărare.

Oficialii care au întâlniri luni cu principalul diplomat al Chinei, Wang Yi, sunt din Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Indonezia, Palestina și Organizația pentru Cooperare Islamică, printre altele.

„Suntem aici pentru a trimite un semnal clar: trebuie să oprim imediat luptele și crimele, trebuie să livrăm imediat provizii umanitare în Gaza”, a declarat ministrul saudit de externe prințul Faisal bin Farhan Al Saud.

Ministrul de externe al Chinei Wang Yi (dr) dă mâna cu ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal bin Farhan Al-Saud (st). Sursa foto: Profimedia Images

Summitul extraordinar islamo-arab de la Riad luna aceasta a cerut, de asemenea, Curții Penale Internaționale să investigheze „crimele de război și crimele împotriva umanității pe care Israelul le comite” în teritoriile palestiniene.

Arabia Saudită a încercat să facă presiuni asupra Statelor Unite și Israelului pentru încetarea ostilităților din Gaza, iar prințul moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a adunat lideri arabi și musulmani pentru a întări acest mesaj.

Aproximativ 240 de ostatici au fost luați în timpul atacului transfrontalier mortal al Hamas în Israel, pe 7 octombrie, care a determinat Israelul să invadeze Fâșia Gaza cu intenția de a eradica gruparea militantă islamistă.

Guvernul din Gaza, condus de Hamas, a declarat că cel puțin 13.000 de palestinieni au fost uciși în bombardamentele israeliene de atunci, inclusiv cel puțin 5.500 de copii.

Ambasadorul israelian la Beijing, Irit Ben-Abba, le-a declarat luni reporterilor străini, la un briefing, că speră că nu va exista „nicio declarație, în această vizită, despre o încetare a focului, acum nu este momentul”.

Ea a spus că Israelul speră că delegația va vorbi despre ostaticii capturați de Hamas „și va cere eliberarea lor imediată, fără condiții prealabile”, adăugând că părțile implicate ar trebui să discute împreună despre „rolul Egiptului în facilitarea asistenței umanitare”.

„China este un bun prieten al țărilor arabe și musulmane”

Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a spus că Beijingul este „un bun prieten și frate al țărilor arabe și musulmane”, adăugând că „a sprijinit întotdeauna cu fermitate cauza justă a poporului palestinian de a-și restabili drepturile și interesele naționale legitime”.

Foto: Wang Yi / Sursa foto: Profimedia Images

De la începutul ostilităților dintre Israel și Hamas, Ministerul de Externe al Chinei s-a abținut în mod repetat să condamne Hamas, cerând în schimb detensionare și ca Israelul și Palestina să urmărească o „soluție cu două state” pentru o Palestina independentă.

De la sfârșitul celor aproape trei ani de pandemie cu restricții din China, Xi a lansat un impuls diplomatic menit să contracareze Statele Unite și aliații săi, despre care spune că încearcă să-i controleze și suprime țara.

Beijingul a aprofundat alianțele cu grupuri multilaterale conduse de un curent anti-Occident, cum ar fi blocul de națiuni BRICS, întărind în același timp legăturile cu țările din Orientul Mijlociu și Sudul Global (Brazilia, India, Pakistan, Indonezia).

Luni, Wang a adăugat că China va depune eforturi pentru „a opri cât mai curând posibil luptele din Gaza, a atenua criza umanitară și va promova o soluționare timpurie, cuprinzătoare, justă și de durată a problemei palestiniene”.

Trimisul special al Chinei pentru Orientul Mijlociu, Zhai Jun, a discutat la ONU cu Israel și Autoritatea Palestiniană - care guvernează în Cisiordania ocupată -, precum și cu Liga Arabă și UE, în ultimul an, despre soluția cu cele două state și recunoașterea Palestinei.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-au despărțit, deși nimeni nu se aștepta, iar ea a decis să spună adevărul printr-o comparație total surprinzătoare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul cere noi evacuări din Rafah, în timp ce se pregătește să își extindă ofensiva în sudul Fâșiei Gaza

Mai multe tancuri israeliene au ocupat partea estică a orașului Rafah: „Obuzele au aterizat peste tot de ieri”

Armata israeliană a preluat controlul punctului de trecere Rafah. Trei tuneluri "semnificative", descoperite în ofensiva de azi noapte

"Copiii se agață de mine, în timp ce câinii scormonesc în morminte". Mărturii teribile din Rafah, unde oamenii s-au refugiat în cimitir

Partenerii noștri