Live

O echipă specializată a OMS se îndreaptă spre China pentru a investiga originea virusului care a declanșat pandemia

Data publicării:
Foto: Getty Images

O echipă de experţi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a plecat spre China pentru a organiza o investigaţie asupra originilor noului coronavirus, care a declanşat actuala pandemie, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a instituţiei, citată de Reuters.

Experţii OMS, specialişti în biologie şi epidemiologie, vor colabora cu oameni de ştiinţă din China pentru a stabili sfera de acţiune şi parcursul investigaţiei, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă.

De asemenea, ea a precizat că OMS nu va avea niciun rol în cadrul unui comitet independent de experţi, anunţat joi, care va analiza modul în care a fost gestionată la nivel mondial pandemia de COVID-19, informează Agerpres.

OMS, aspru criticată pentru reacţia sa iniţială la pandemia de COVID-19, anunţase joi că a înfiinţat un comitet independent de experţi, al cărui obiectiv este acela de a realiza "o evaluare onestă" a felului în care această organizaţie a gestionat criza sanitară şi care ar trebui să permită "prevenirea unor astfel de tragedii în viitor".

Potrivit directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros ce mi se întâmplă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

OMS avertizează că o ofensivă israeliană la Rafah „ar duce la o baie de sânge”: „Suntem profund îngrijorați”

OMS este îngrijorată de consumul „alarmant” de alcool și țigări electronice în rândul tinerilor: „O amenințare gravă”

OMS: Vaccinurile au salvat cel puţin 154 de milioane de vieţi în ultimii 50 de ani

OMS spune că riscul infectării oamenilor cu gripa aviară este o „preocupare enormă”. „Rata mortalității este extraordinar de mare”

Partenerii noștri