Live

Video O femeie luată ostatică la "festivalul groazei" din Israel n-a spus familiei unde merge ca să nu-și facă griji pentru ea

Data publicării:
Sursa foto: Hen Mazzig / X

O femeie luată ostatică de luptătorii Hamas la festivalul de muzică Supernova din Israel nu a dezvăluit familiei unde pleacă pentru ca aceștia să nu-și facă griji pentru ea, a declarat mama ei pentru Insider.

Noa Argamani, în vârstă de 25 de ani, s-a temut că părinții ei vor fi îngrijorați și nu le-a spus unde pleacă, apoi a fost luată ostatică de luptătorii Hamas, când aceștia au luat cu asalt locul unde avea loc festivalul de muzică Supernova din Israel.

"N-a vrut să ne spună nimic pentru că știa că ne vom face griji pentru ea", a declarat Liora Argamani pentr Insider. "Este foarte greu pentru mine".

Tânara apare într-o filmare care a circulat începând de sâmbătă pe rețelele sociale, capturată de Hamas. "În filmare, ea poate fi auzită strigând către militanții palestinieni << Nu mă omorâți>>", relatează The Times of Israel.

Noa Argamani și partenerul ei, Avi Natan, participau sâmbătă la festivalul în aer liber Supernova, aflat la 5 kilometri de granița cu Fâșia Gaza.

După ce militanții Hamas au invadat zona festivalului, Noa a fost separată de Avi, urcată pe o motocicletă și răpită, arată imaginile care circulă pe rețelele sociale.

Familia lui Noa a aflat că ea a fost răpită după ce filmarea a apărut pe internet. Nu a mai reușit să ia legătura cu ea de atunci.

Liora Argamani spune că "cel mai cumplit coșmar" i s-a adeverit.

Shlomit Marciano, o prietenă al lui Noa, a declarat că a încercat să o convingă să nu participe la eveniment cu câteva zile înainte să înceapă, întrucât zona este considerată "foarte periculoasă" din cauza apropierii de Fâșia Gaza. Shlomit Marciano adaugă că nici măcar n-a luat în considerare să meargă la Supernova. "Nici nu mi-a trecut prin minte".

Mama lui Noa este "încrezătoare" că fiica ei este în viață, însă îi este teamă de ce ar putea păți din partea luptătorilor Hamas. "Nu am speranțe de umanitate de la Hamas. Știm deja toți de ce sunt în stare".

Atacul Hamas asupra festivalului Supernova a fost "cel mai mare masacru asupra civililor israelieni de la înființarea țării", a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene pentru Insider.

Cel puțin 260 de cadavre au fost găsite la locul festivalului, potrivit serviciului de intervenție Zaka.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adrian Cioroianu, despre atacul de vineri: Acest episod e închis, dar înfruntarea care există de zeci de ani va continua

Cum l-a făcut Iranul mai puternic pe Benjamin Netanyahu. Opțiunile de pe masa premierului israelian (Politico)

Reuniune G7 după atacul Iranului asupra Israelului: „Suntem pregătiţi să luăm măsuri suplimentare”

Iran susține că a anunțat Statele Unite că va ataca Israelul. Biden avertiza vineri că se aşteaptă ca Iranul să treacă la acțiune

Partenerii noștri