Live

Galerie Foto O statuie uriașă a lui Buddha a ajuns cu degetele în apă în urma inundațiilor masive. Imaginile care arată cât de mult a crescut apa

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

O statuie uriașă a lui Buddha din China a ajuns cu degetele în apă după inundațiile violente din ultimele săptămâni, pentru prima dată din anii '40.

Statuia de 71 de metri înălțime, aflată în patrimoniul Unesco, a fost sculptată într-o piatră lângă Chengdu, în provincia Sichuan, în secolul al VIII-lea. În mod normal, statuia se află mult peste nivelul apei, însă zona a fost lovită de cele mai grave inundații din ultimii 70 de ani, potrivit BBC NEWS.

FOTO: Profimedia Images

Peste 100.000 de oameni au fost evacuați din zonă pentru că viețile lor erau în pericol.

Statuia este o atracție turistică extrem de populară și este inclusă în croazierele de pe râul Yangtze. Presa de stat din China a relatat că 180 de turiști au fost salvați de la monument pe măsură ce apele creșteau.

Potrivit agenției de știri Xinhua, o legendă locală spune că, dacă picioarele lui Buddha se udă, Chengdu - care are o populație de 16 milioane de oameni - se va inunda și el.

Provincia Sichuan a activat cel mai înalt nivel de alertă după săptămâni întregi de ploi abundente care au provocat inundații catastrofale, iar vremea nu dă semne de îndreptare.

Alertele privind inundațiile sunt în vigoare și pentru provinciile din jurul râurilor Yangtze, Galben, Hai, Songhua și Liao, existând riscul producerii alunecărilor de teren.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Tatăl meu `a explodat`!” A spus totul după 7 ani: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pericol de inundații în mai multe județe din țară. Au fost emise avertizări cod portocaliu și galben de viituri

„Inundațiile secolului”. Ploile torențiale au făcut ravagii în cea mai bogată provincie din China. 11 oameni au fost dați dispăruți

Săptămâna în care viața s-a oprit în Dubai. Luxoasa metropolă a experimentat în premieră haosul, cozile la mâncare și apa până la brâu

Jumătate din orașele mari ale Chinei se scufundă. 270 de milioane de oameni sunt în pericol

Partenerii noștri