Live

Oamenii nu au imunitate la virusul gripei aviare. EFSA avertizează asupra apariției unei pandemii

Data publicării:
Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a avertizat miercuri cu privire la o pandemie de gripă aviară dacă virusul devine transmisibil între oameni. Foto: Shutterstock

Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a avertizat miercuri cu privire la o pandemie de gripă aviară dacă virusul devine transmisibil între oameni, deoarece aceştia nu au imunitate la virus, relatează Reuters.

Această avertizare survine la o zi după ce în statul american Texas s-a anunţat că tulpina H5N1 de gripă aviară, cunoscută în mod obişnuit sub numele de gripă aviară, a fost detectată la o persoană care a avut contact cu vaci de lapte care ar fi fost infectate cu virusul.

Răspândirea gripei aviare este o preocupare pentru guverne şi pentru industria păsărilor de curte din cauza pagubelor enorme pe care le poate provoca şi a a riscului de transmitere umană.

Numărul focarelor de gripă aviară a fost mai scăzut până acum în acest sezon, dar s-a răspândit geografic, inclusiv în Antarctica şi la un număr tot mai mare de mamifere, crescând riscul ca virusul să evolueze într-o ameninţare în creştere pentru oameni.

Până în prezent, nu a fost observată o transmitere susţinută de la om la om şi transmiterea gripei aviare de la animale infectate la om este rară.

Cu toate acestea, aceşti virusuri continuă să evolueze la nivel global şi, odată cu migrarea păsărilor sălbatice, ar putea fi selectate noi tulpini care poartă potenţiale mutaţii pentru adaptarea la mamifere, a explicat EFSA.

"Dacă virusurile gripei aviare A(H5N1) dobândesc capacitatea de a se răspândi eficient în rândul oamenilor, transmiterea pe scară largă ar putea avea loc din cauza lipsei de apărare imunitară împotriva virusurilor H5 la oameni", a spus EFSA într-un raport citat de Agerpres.

Aproximativ 887 de cazuri de infecţie la om cu gripă aviară H5N1 au fost raportate la nivel global între ianuarie 2003 şi 26 februarie în acest an, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în ultimul său raport. Dintre acestea, 462 au fost fatale, reprezentând o rată de 52%.

Majoritatea cazurilor umane au fost detectate la persoane cu expunere neprotejată la păsări de curte bolnave sau moarte, pieţe de păsări vii sau la un mediu contaminat.

Mamiferele sălbatice ar putea acţiona ca gazde punte între păsările sălbatice, animalele domestice şi oameni, a indicat EFSA. Animalele de companie, cum ar fi pisicile care trăiesc în gospodării şi au acces la exterior, ar putea fi, de asemenea, un potenţial vehicul de transmitere, a adăugat sursa citată.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA vor cheltui 98 de milioane de dolari pentru a combate răspândirea gripei aviare de la vaci la oameni

OMS avertizează: Există riscul ca gripa aviară să se răspândească la vacile din afara Statelor Unite

Primul caz de morsă care moare din cauza gripei aviare a fost înregistrat în Arctica

Urme ale virusului gripei aviare, detectate în laptele de consum în SUA

Partenerii noștri