Live

Galerie Foto Patru femei vor lucra în cel mai izolat și friguros loc din lume. 6.000 de persoane au aplicat pentru acest job

Data publicării:
Mairi Hilton, Natalie Corbett, Lucy Bruzzone și Clare Ballantyne formează echipa reponsabilă cu administrarea stației istorice Port Lockroy de pe Insula Goudier. Foto: Antarctic Heritage Trust

Patru femei din Marea Britanie vor renunța la confortul de acasă pentru a trăi și lucra în Antarctica timp de cinci luni, într-una dintre cele mai izolate regiuni din lume, scrie Sky News.

Clare Ballantyne, Mairi Hilton, Natalie Corbett și Lucy Bruzzone formează echipa reponsabilă cu administrarea stației istorice Port Lockroy de pe Insula Goudier.

6.000 de persoane și-au exprimat interesul pentru a îndeplini acest rol care presupune administrarea celui mai izolat oficiu poștal din lume și monitorizarea pinguinilor de pe insulă.

Echipa va călători 14.000 de kilometri ca să redeschidă stația pentru prima oară după izbucnirea pandemiei. Pe insulă se află și cel mai izolat muzeu din lume.

Cele patru femei nu vor avea acces la apă curentă sau la o toaletă cu sistem de tragere a apei și vor trăi pe insulă timp de cinci luni, ceea ce înseamnă că vor petrece Crăciunul împreună.

Oficiul poștal din Antarctica expediază 80.000 de cărți poștale pe an în peste 100 de țări

Echipa va avea de înfruntat temperaturi de îngheț și aproape 24 de ore de lumină și va împărți insula cu o colonie de pinguini Gentoo, pe care Hilton va trebui să îi monitorizeze.

„Aceasta va fi prima dată [când merg] în Antarctica”, a spus Hilton, un biolog de conservare din Scoția. Ei i se va alătura cercetătoarea Bruzzone, care este și liderul echipei ce trebuie să coordoneze toate vasele care ajung pe insulă – primind două vizite pe an pe timpul verii, insula Goudier este cel mai vizitat loc din Antarctica.

Echipa va călători 14.000 de kilometri ca să redeschidă stația pentru prima oară după izbucnirea pandemiei. Foto: Profimedia Images

Ballantyne, noua directoare a oficiului poștal de pe insulă, va avea de gestionat un volum de 80.000 de cărți poștale ce sunt expediate în fiecare an în peste 100 de țări.

Corbett va administra magazinul de suveniruri al stației din Antarctica. Fiind proaspăt căsătorită, ea își va lăsa soțul acasă pentru această călătorie pe care a numit-o „o lună de miere solo”.

Muzeul din Port Lockroy a fost inițial o bază militară britanică fondată în 1944 care a funcționat până în 1962, potrivit Hurtigrunten. În 1996, baza a fost renovată și transformată în muzeu.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul britanic al Apărării este „foarte îngrijorat” de partneriatul dintre Putin și Xi Jinping: „E o amenințare”

Rusia acuză Marea Britanie că e un „participant de facto” în războiul din Ucraina

Noua ofensivă a Rusiei în Ucraina ar trebui să fie „un apel de trezire la realitate”. Avertismentul unui ministru britanic

Aproape jumătate din toți banii murdari ai lumii trec prin Londra și teritoriile britanice de peste mări

Partenerii noștri