Live

Politico: Planul secret al Arabiei Saudite de a cumpăra Campionatul Mondial de Fotbal din 2030. Ce i-a promis MBS premierului grec

Data actualizării: Data publicării:
Prințul moștenitor bin Salman i-a făcut o ofertă spectaculoasă premierului grec Mitsotakis la întâlnirea pe care au avut-o în vara anului 2022 la Atena. Foto: Profimedia Images

Arabia Saudită s-a oferit să finanțeze construcția de noi stadioane în Grecia și Egipt dacă cele două țări ar fi de acord să facă echipă cu țara bogată în petrol din regiunea Golfului Persic pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2030, a dezvăluit Politico.

La schimb, saudiții ar urma să organizeze trei sferturi din meciurile de la Cupa Mondială, conform propunerii prezentate de Riad.

Oferta spectaculoasă, care se ridică probabil la o sumă de câteva miliarde de euro, a fost discutată în privat de Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, și prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis în vara anului 2022, potrivit unui oficial important care cunoaște situația.

Un alt doilea oficial care are informații despre discuțiile private dintre cei doi lideri a spus că Arabia Saudită este pregătită să „își asume integral costurile” organizării campionatului pentru Grecia și Egipt, dar că 75% dintre meciurile pe care cele 48 de echipe participante le vor disputa vor avea loc în Arabia Saudită.

Nu este clar cum este văzută oferta saudiților la Atena și Cairo, dar cele trei țări lucrează acum la o propunere comună de găzduire a turneului din 2030 – o decizie pentru care Grecia a fost criticată anul trecut.

Coaliția transcontinentală Arabia Saudită-Grecia-Egipt 

Petrodolarii oferiți de Riad Greciei, conform ofertei dezvăluite de Politico, vor atrage critici la adresa Arabiei Saudite pentru încercarea de a-și folosi bugetul astronomic pentru a cumpăra Cupa Mondială, formând o coaliție transcontinentală pentru a profita de sistemul de votare.

Arabia Saudită ar fi avut puține șanse de reușită dacă ar fi încercat să organizeze de una singură Cupa Mondială, având în vedere că turneul doar ce s-a ținut într-o țară din Orientul Mijlociu.

Bin Salman i-a promis Greciei că o va transforma într-un centru de distribuție a „hidrogenului verde”. Foto: Profimedia Images

Principalele rivale ale saudiților sunt cele două propuneri înaintate de Spania, Portugalia și Ucraina, respectiv Argentina, Uruguay, Paraguay și Chile.

Decizia finală va fi luată printr-un vot public al întregului Congres FIFA, format din cele peste 200 de federații partenere de pe întreg globul.

Dacă țările africane, atrase de prezența Egiptului și de investițiile Arabiei Saudite în Africa, vor susține propunerea, iar țările asiatice vor face la fel, în timp ce Grecia va atrage o parte din voturile statelor europene, planul saudiților va avea mari șanse de reușită.

Arabia Saudită vrea să domine principalele evenimente sportive ale lumii

Organizarea Campionatului Mondial de Fotbal ar reprezenta momentul de vârf al strategiei ambițioase a Arabiei Saudite de a domina principalele evenimente sportive ale lumii.

Printre succesele obținute de saudiți la acest capitol se numără căștigarea dreptului de a organiza campionate mondiale de box, turnee de fotbal între echipe europene (vezi Supercupele Spaniei și a Italiei) și curse de Formula 1.

În plus, Riadul și-a făcut propriul său turneu internațional de golf, a cumpărat un club de fotbal foarte important din Marea Britanie (Newcastle United) și va găzdui pentru prima oară Cupa Asiei la fotbal în 2027.

Atât Supercupa Spaniei, cât și a Italiei s-au organizat în Arabia Saudită. Colaj foto: Profimedia Images

Însă, dorința saudiților de a organiza Cupa Mondială nu se rezumă doar la prestigiul sportiv, potrivit unui expert regional.

„Arabia Saudită încearcă să se poziționeze strategic drept un centru afro-eurasiatic – centrul noii ordini mondiale”, a spus Simon Chadwick, profesor de economie geopolitică și în sport la Școala de Business Skema de la Paris. „Această poziționare i-ar permite Arabiei Saudite să exercite putere și influență semnificativă pe o zonă geografică vastă, ceea ce încearcă să facă prin construirea de relații cu parteneri cheie.”

Bin Salman i-a promis Greciei că o va transforma într-un centru de distribuție a „hidrogenului verde”

„Represiunea din Arabia Saudită nu ar trebui premiată cu o Cupă Mondială”, a spus Minky Worden, directorul de inițiative globale al Observatorului Drepturilor Omului.

„Atât timp cât Arabia Saudită discriminează împotriva persoanelor LGBT și pedepsește femeile pentru activismul [în domeniul] drepturilor omului și nu are protecții pentru muncitorii migranți care ar construi majoritatea noilor stadioane și instalații, țara nu îndeplinește cerințele privind drepturile omului pe care FIFA le are în vigoare”, a spus Worden.

Bin Salman, care se bucură din nou de atenția Occidentului în urma crizei energetice declanșate de războiul din Ucraina, a semnat mai multe acorduri bilaterale la Atena în vara trecută, promițând Greciei că o va transforma într-un centru de distribuție a „hidrogenului verde”.

Arabia Saudită a avut de mult timp relații diplomatice apropiate cu Egiptul. Bin Salman s-a văzut cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi la Cairo în iunie, acolo unde a semnat acorduri pentru investiții în valoare de miliarde de euro și a purtat discuții de „cooperare bilaterală și regională”.

Decizia finală cu privire la cine va organiza Campionatul Mondial de Fotbal din 2030 va fi luată în 2024.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

10 români au fost evacuați din Fâșia Gaza în ultimele două zile. Anunțul MAE

Potop în Arabia Saudită. Școlile au fost închise, oamenii au fost avertizați că vor fi inundații. Imagini cu mașini luate de ape

Arabia Saudită are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru megaproiectul „orașului viitorului” și încearcă să-i obțină din China

Partenerii noștri